Concurs inedit de aruncare a brazilor în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei

Primăria Sectorului 6 organizează sâmbătă, în Parcul Drumul Taberei, începând cu ora 16.00, un concurs inedit de aruncat brazi, o replică a unui eveniment care se desfăşoară anual în Germania, cu probe asemănătoare celor de la aruncarea suliţei, câştigătorii urmând să primească premii surpriză.

Urmărește
411 afișări
Imaginea articolului Concurs inedit de aruncare a brazilor în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei

Concurs inedit de aruncare a brazilor în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) şi Centrul Cultural European organizează sâmbătă, în Parcul Drumul Taberei, începând cu ora 16.00, un concurs inedit de aruncat brazi, replică a unui eveniment care se desfăşoară anual în Germania şi a devenit o adevărată tradiţie după sărbătorile de iarnă, se arată într-un comunicat, de vineri, al Primăriei Sectorului 6.

Reprezentanţii administraţiei publice de sector precizează că brazii care vor fi aruncaţi sunt cei strânşi până în prezent din Sectorul 6 de către ADPDU, competiţia constând în exerciţii asemănătoare probelor de aruncarea suliţei.

Se vor acorda premii surpriză celei mai lungi aruncări, celei mai originale, dar şi aruncării care strânge cele mai multe aplauze din partea spectatorilor, mai precizează sursa citată.

Ulterior, din cei peste o mie de brazi strânşi de ADPDU Sector 6 va fi făcut cel mai mare foc de tabără, care va marca încheierea sărbătorilor de iarnă.

Totodată, reprezentanţii primăriei vin în sprijinul cetăţenilor care, pentru sărbătorile de iarnă, au achiziţionat brazi în ghivece şi oferă ajutorul necesar pentru plantarea acestora. Astfel, orice posesor al unui brad în ghiveci poate contacta, la numărul de telefon 021.410.16.81, o echipă ADPDU, care se va deplasa în zona din Sectorul 6 unde se doreşte plantarea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici