Cum arată acum partenera lui Patrick Swayze din "Dirty Dancing". Jennifer Grey a învins cancerul şi a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale - GALERIE FOTO

Jennifer Grey, partenera regretatului Patrick Swayze din "Dirty Dancing", a ajuns la vârsta de 56 de ani. Actriţa se păstrează într-o formă de invidiat.

Urmărește
31418 afișări
Imaginea articolului Cum arată acum partenera lui Patrick Swayze din "Dirty Dancing". Jennifer Grey a învins cancerul şi a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale  - GALERIE FOTO

Patrick Swayze si Jennifer Grey in "Dirty Dancing"

Jennifer Grey a debutat ca actriţă într-o reclamă la vârsta de 19 ani, iar primul rol l-a primit în 1984, când a jucat în filmul Reckless.

Succesul l-a cunoscut odată cu rolul din comedia "Ferris Bueller's Day Off" (1986), unde a jucat alături de Matthew Broderick.

Un an mai târziu, ea a jucat pentru a doua oară alături de Patrick Swayze, după "Red Dawn", de data aceasta pentru a intra în pielea personajului Frances "Baby" Houseman din "Dirty Dancing". Pentru prestaţia sa, Grey a primit o nominalizare la premiile Globul de Aur.

"Dirty Dancing" este considerat unul dintre cele mai populare filme din lume, un clasic, iar Patrick Swayze a devenit unul dintre starurile Hollywood-ului cu rolul său din această peliculă.

Cariera actriţei americane a cunoscut apoi un declin, ca urmare a celor două operaţii la nas pe care le-a suferit la începutul anilor '90 şi care i-au schimbat complet fizionomia. Referitor la această experienţă, actriţa a declarat: "Am intrat în sala de operaţie o celebritate şi am ieşit o anonimă. A fost ca şi cum aş fi intrat în programul de protecţie a martorilor sau ca şi cum aş fi fost invizibilă".

După rolul din "Dirty Dancing", actriţa a mai jucat doar în câteva filme şi a apărut în mai multe seriale de televiziune.

După relaţii cu actorii Matthew Broderick şi Johnny Depp şi jurnalistul George Stephanopoulos, actriţa s-a căsătorit în 2001 cu actorul şi directorul Clark Gregg, cu care are o fată.

Înainte de apariţia ei în show-ul Dancing with the Stars, în 2010, Grey a fost supusă unui control pentru a se vedea dacă este aptă să participe, iar în urma examinărilor s-a constatat că avea probleme netratate la coloană, în urma unui accident de maşină suferit în 1987. Actriţei i s-a implantat o placă de titanium în zona gâtului, pentru a i se stabiliza coloana. În plus, în urma investigaţiilor, i s-a descoperit un nodul la glanda tiroidă, care era malign, acesta fiind ulterior îndepărtat.

Actriţa a declarat, ulterior, că s-a vindecat de cancer.

Jennifer Grey arată acum extraordinar de bine pentru vârsta ei. Recentele fotografii cu actriţa demonstrează că ea îmbătrâneşte foarte frumos.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici