Cursa pentru cucerirea spaţiului. Sacrificiul inutil al căţeluşei-cosmonaut Laika

La data de 4 octombrie 1957, Uniunea Sovietică a plasat pe orbită primul satelit artificial al Pământului – Sputnik 1. Tot în 1957, pe 7 noiembrie, urmau să se împlinească 40 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă. În cinstea marii sărbători, Nikita Hrusciov, secretarul general al Partidului Comunist al URSS, a poruncit savanţilor care se ocupau de programul spaţial să facă o ispravă încă şi mai mare: să trimită pe orbită nu doar o tinichea, ci o fiinţă. Termen de „execuţie”: instant.

Cum porunca nu admitea, în epocă, niciun comentariu, sovieticii şi-au concentrat atenţia asupra celor trei câini pe care-i pregăteau pentru un viitor zbor spaţial. Din cei trei, au ales-o pe căţeluşa Laika. Zborul a fost gândit pe principiul „one way ticket” – căţeluşa-cosmonaută urma să graviteze de câteva ori Pământul, aparatele la care era legată aveau să transmită informaţii despre felul în care organismul ei reacţionează la stresul lansării, al zborului şi la condiţiile de impoderabilitate, dar nici ea, nici nava Sputnik 2 nu aveau să fie recuperate.

Pentru a se obişnui cu spaţiul foarte strâmt din capsulă, Laika a fost ţinută în cuşti din ce în ce mai mici, până când ultima cuşcă avea să fie fix atâta de mare încât să încapă în ea. La 3 noiembrie 1957 a fost lansat Sputnik 2, cu Laika la bord. Zborul urma să dureze câteva zile, timp în care căţeluşa urma să se hrănească cu geluri nutritive la care avea acces dacă apăsa cu lăbuţa o clapetă. Lansarea a decurs bine, dar binele a durat doar câteva ore, în loc de câteva zile – Laika a murit, din pricina supraîncălzirii capsulei spaţiale la doar cinci ore de la lansare. A fost, aşa cum avea să recunoasă după prăbuşirea URSS unul dintre responsabilii programului spaţial sovietic, un sacrificiu inutil, făcut doar în scop propagandistic.

Documentele referitoare la zborul Sputnik 2 cu Laika la bord au fost desecretizate abia în anul 2002.