Discovery nu va mai difuza un program în care reconstituie autopsia lui Michael Jackson

Discovery Channel a anunţat că a anulat difuzarea unui program în care era reconstituită autopsia lui Michael Jackson, motivând decizia prin începerea procesului în care este judecat doctorul starului şi nemulţumirea administratorilor averii lui Jackson.

Urmărește
91 afișări
Imaginea articolului Discovery nu va mai difuza un program în care reconstituie autopsia lui Michael Jackson

Discovery nu va mai difuza un program în care reconstituie autopsia lui Michael Jackson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Show-ul de televiziune "Michael Jackson's Autopsy: What Really Killed Michael Jackson" urma să fie difuzat de Discovery Channel pe 13 ianuarie în Marea Britanie şi în mai multe ţări din Europa de Vest.

"Având în vedere începerea procedurilor legale săptămâna viitoare şi solicitarea administratorilor averii lui Michael Jackson, difuzarea programată a documentarului medical privind autopsia oficială a lui Michael Jackson a fost amânată pe termen nelimitat", potrivit unui comunicat din partea Discovery Networks International. Audierile preliminare în procesul intentat doctorului lui Michael Jackson, Conrad Murray, pentru ucidere din culpă sunt programate marţi.

Administratorii averii "regelui muzicii pop" au dat la rândul lor un comunicat, menţionând că sunt "mulţumiţi" de decizia reţelei de televiziune, după ce au trimis o scrisoare către Discovery Networks în care catalogau programul referitor la autopsie drept "insensibil" şi "de prost gust".

Anunţul difuzării acestui documentar a stârnit de asemenea, în decembrie, protestele fanilor artistului, decedat pe 25 iunie 2009, din cauza unei supradoze de medicamente. Două asociaţii americane - MJ Justice Project şi MJ Children - şi-au unit forţele şi au lansat o campanie în Statele Unite, încercând să stopeze difuzarea acestui documentar, pe care îl considerau "scandalos şi indecent".

Programul conceput de Discovery prezenta o relatare neoficială şi fictivă, oferind o imagine posibilă a autopsiei şi a rezultatelor sale şi având la bază raportul oficial întocmit de Institutul de medicină legală din Los Angeles şi diverse documente şi acte oficiale. Show-ul nu era programat în SUA.

Michael Jackson a încetat din viaţă pe 25 iunie 2009, la Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de medicamente. La începutul anului trecut, Conrad Murray, fostul medic personal al starului, a fost pus sub acuzaţie pentru omucidere. Murray a pledat nevinovat iar marţi, la Los angeles, vor avea loc audieri preliminare pentru a determina dacă există suficiente dovezi pentru începerea procesului împotriva acestuia. Dacă va fi găsit vinovat, Conrad Murray riscă să îşi petreacă următorii cinci ani în închisoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici