Disney pregăteşte o versiune live-action a filmului de animaţie "Frumoasa şi Bestia"

Studiourile Disney vor produce o versiune live-action a filmului de animaţie "Frumoasa şi Bestia" realizat în 1992 de Kirk Wise şi Gary Trousdale şi devenit un clasic al genului.

Urmărește
224 afișări
Imaginea articolului Disney pregăteşte o versiune live-action a filmului de animaţie "Frumoasa şi Bestia"

Disney pregăteşte o versiune live-action a filmului de animaţie "Frumoasa şi Bestia"

Potrivit revistei Variety, filmul va fi regizat de Bill Condon ("Saga Amurg: Zori de Zi - Partea I şi Partea II"), iar scenariul va fi scris de Evan Spiliotopoulos, conform totalfilm.com.

Proiectul "Frumoasa şi bestia" se va înscrie într-o serie de producţii similare ale Disney, care au recreat live-action cele mai cunoscute filme de animaţie ale studiourilor.

Cel mai recent film de acest gen, "Maleficent 3D", de Robert Stromberg, cu Angelina Jolie şi Elle Fanning, care a avut premiera în România pe 30 mai, a obţinut încasări de 200 de milioane de dolari la nivel global, în prima săptămână după lansare.

De asemenea, Disney pregăteşte în paralel alte două versiuni live-action inspirate de filmele de animaţie clasice ale acestei case de producţie: "Cenuşăreasa", care va fi lansat în martie 2015, şi "Cartea junglei", în regia lui Jon Favreau, care va avea premiera în octombrie 2015.

Basmul "Frumoasa şi bestia" a beneficiat de numeroase ecranizări de-a lungul timpului, de la pelicula din 1903 regizată de Jean Cocteau până la cea mai recentă ecranizare în variantă franceză, "La belle et la bête", de Christophe Gans, care a deschis Festivalul de Film de la Berlin din 2014.

Spre deosebire de "Cenuşăreasa", unde este vorba de dragoste la prima vedere, şi de "Frumoasa din pădurea adormită", în care eroina se îndrăgosteşte după un singur sărut, Frumoasa petrece ceva timp în preajma Bestiei, îi îndrăgeşte sufletul, iar apoi, ca o răsplată, vraja se risipeşte şi ea vede că are motive să-i îndrăgească şi chipul. Adevăratul mesaj al poveştii, pe lângă cel care spune că dragostea adevărată învinge întotdeauna, este acela că adevărata frumuseţe trebuie căutată în interiorul fiecăruia dintre noi.

Prima versiune i-a aparţinut Gabriellei de Villeneuve şi a fost publicată în 1740 în "Le jeune américuaine et les contes marins". Versiunea cea mai cunoscută a poveştii este cea semnată de Jeanne-Marie Le Prince de Beaumont, publicată prima dată în 1756.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici