Doi români pleacă spre Asia cu motocicleta, pe un traseu de 80 de zile şi 17.000 de kilometri - FOTO

Valeriu şi Theodor Pană vor traversa Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia şi Bulgaria.

Zece dintre ţările prin care vor trece cei doi au făcut parte din fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Vali şi Theo nu cunosc limba rusă, ci doar germana şi engleza, însă, pentru a se înţelege cu localnicii, se bazează, optimişti, pe un ghid de conversaţie româno-rus editat în 1957.

Vali (Valeriu Pană), 62 de ani, se recomandă "fotograf liber" în Bucureşti din 2007. Din 1991, a fost fotoreporter la ziarul "Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien" al comunităţii germane din România. Până în 1991 a reparat avioane de pasageri şi utilitare, mari şi mici, în specialitatea instalaţii electrice.

Merge pe motocicletă din 2006 şi a parcurs, până acum, aproximativ 60.000 de kilometri. Este pasionat de ciclism, drumeţie montană şi fotografie.

Theo (Theodor Pană), 25 de ani, este din 2011 director de proiect în cadrul unei companii care construieşte parcuri fotovoltaice. Înainte, a colaborat timp de trei ani ca fotoreporter.

Merge cu motocicleta de un an, timp în care a făcut aproximativ 12.000 de kilometri. Este pasionat de fotografie, fotojurnalism, snowboarding, ciclism, motociclism, călătorii şi aventură.

"Niciodată, niciunul, nici el, nici eu, nu am fost atât de departe şi n-am părăsit Europa, nici nu am fost plecaţi atât de mult", recunoaşte fiul.

40 de kilograme de bagaje

În cifre, călătoria lor poate fi rezumată astfel: doi români, două motociclete de 10 ani vechime, 17.000 de kilometri de parcurs, 80 de zile, 1.400 de litri benzină, respectiv 120 de "plinuri" pentru ambele motociclete, 20 de kilograme de bagaje fiecare, 3.000 de euro bani de cheltuit, din care echivalentul a aproximativ 1.200 de dolari vor "merge" pe benzină.

"Benzina în ţările foste sovietice este destul de ieftină, maximum un dolar. În total, aproximativ 1.200 de dolari", calculează rapid Vali, completat de fiul său, care remarcă faptul că, în această călătorie, vor fi "cei mai buni prieteni ai benzinăriilor".

Vali spune că ar fi vrut să plece la drum cu 4.000 de euro, ca să nu aibă niciun fel de stres financiar, dar, până la urmă, suma totală nu va depăşi 3.000 de euro. Cu toate acestea, este optimist: "În general, se trăieşte cu bani puţini acolo. Mai dai o amendă, un radar, într-o seară n-ai găsit un hotel mai ieftin...".

Tatăl e mulţumit că pregătirea motocicletelor, înlocuirea anumitor piese şi cumpărarea de piese de rezervă a costat mai puţin decât anticipase - în total 1.000 de euro, la care s-au adăugat 600 de euro pentru cumpărarea cutiilor de aluminiu pentru cărat bagajele.

Tot tatăl ştie să facă motocicleta bucăţi şi să o refacă fără să rămână niciun şurub nepus la locul lui. Iar asta le dă încredere amândurora.

"Eu nu rezolv motocicleta decât dacă nu am piesa care trebuie să fie schimbată şi să nu se întâmple ceva în motor. Dacă se întâmplă ceva acolo, gata, se termină totul. Dar este greu de presupus că în motor s-ar putea întâmpla ceva. Sunt motoare extrem de performante", afirmă seniorul.

Vreo sponsorizare? "Nu. Oamenii fac afaceri, nu fac pomană. Ei sunt reţinuţi. BMW are oameni care au făcut sute de mii de kilometri cu motociclete produse de ei. Este un motociclist care are aproape milionul de kilometri. O tânără a mers în Alaska singură, pe timp de iarnă, a realizat prima traversare, cu un costum cu sisteme de încălzire, a făcut sute de mii de kilometri", răspunde tatăl.

Vizele costă, în medie, 50 de dolari fiecare, pentru Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, adică 700 de dolari împreună. Cei doi pornesc la drum fără să aibă vize pentru trei dintre ţările pe care vor să le străbată - Uzbekistan, Turkmenistan şi Tadjikistan -, pe care, însă, speră să le obţină în timpul călătoriei, pe traseu.

Drumul pe care nu te poţi întoarce

"Problema e că pe drumul acesta nu te mai poţi întoarce. Nu mai ai cum. Dacă ai trecut de Rusia, pa, nu te mai întorci, pentru că viza ta este «o intrare - o ieşire». Dacă vrei să te întorci, că ai păţit ceva pe drum, nu te poţi întoarce. Dacă eu am intrat în Kazahstan, nu mă mai pot întoarce, pentru că viza mea nu îmi permite. Mă duc la rus, la frontieră, şi îmi spune «Înainte! Înapoi, nu!». Dacă ajung în Kazahstan - şi am de făcut 2.000 de kilometri prin Kazahstan, până ajung la Alma Ata -, am făcut 1.000 de kilometri. Sunt într-un sat nenorocit, în deşert, şi trebuie să mă întorc. Unde mă duc? Ambasada este la încă o mie de kilometri înainte. Numai când te gândeşti la chestiile astea nu îţi mai vine să pleci. Asta te deprimă. În oricare din ţările astea, nu te poţi duce înapoi. Te legi de ghidon şi mergi, frate, numai înainte...", face haz de necaz Valeriu Pană.

Din capul locului, cei doi călători ştiu că nu au toate vizele. Şi totuşi, pleacă la drum.

"Noi plecăm acum şi nu avem viza de Turkmenistan. Plecăm, că nu o să stăm. Ajungi în Uzbekistan. De aici până în Uzbekistan sunt şapte-opt mii de kilometri şi în Uzbekistan îţi spune «Îmi pare rău, nu se poate...». Ce fac? Unde mă duc? În Iran nu ai cum să ajungi, în Afganistan la fel, înapoi nu poţi să o iei, unde te duci? Banii se termină, ce fac? Expiră viza, iei amendă. Ăsta e sistemul. Asta este ceva ce pune capac la tot ce ţi se poate întâmpla", adaugă el.

Vali mai spune că vizele sunt "cel mai mare stres şi cea mai mare nebunie". E nedumerit de ce autorităţile, pentru a le acorda viza, vor să ştie exact data în care vor ajunge într-o anumită ţară.

"Te pune să îi spui de la Bucureşti când o să ajungi tu în Azerbaidjan. Am de făcut 10.000 de kilometri până acolo, cum pot eu să îţi spun eu ţie în ce zi intru în Azerbaijan? Dacă ţi se sparge motorul, nu mai poţi să mergi. Dar, aşa cum au mers şi alţii, o să mergem şi noi. O să vedem. O să fie o experienţă interesantă", comentează el.

"La anul o să mergem în Franţa, că putem să ne întoarcem", adaugă el, în glumă.

Printre haine, un volum de Eminescu

Ce-şi vor pune în bagaje? Puţine haine, echipament de camping - cort, sac de dormit, arzător, tacâmuri, farfurie, bol şi cană metalice, frânghie de întins rufe -, piese de schimb şi scule pentru motociclete, aparatură multimedia (tabletă Ipad, cameră GoPro, alte două camere, laptop).

"Fiecare vom avea câte un aparat de fotografiat, laptop în care vom descărca imaginile, o cameră video GoPro, care se poate monta pe cască sau pe motocicletă, un telefon mobil smartphone şi un telefon mic, simplu, căruia să îi ţină bateria.(...) Vom folosi laptopul pentru a comunica cu cei de acasă, pentru că tarifele de roaming sunt exorbitante, vom încerca ori de câte ori se poate şi o să avem timp să actualizăm site-ul", detaliază Theodor.

Pentru orientare vor folosi, în principal, hărţi tipărite, un atlas rutier pentru Asia şi busola, dar vor avea şi un GPS. "Harta şi busola vor fi de bază şi un GPS, care să vedem cât de eficient va fi având în vedere că nu este actualizat la ultimele versiuni de programe de călătorie. Eu personal nu ţin să merg după GPS, acela ar fi bun în oraş, ca să ieşi mai repede. Dacă ai pus-o pe şosea, te duci şi fără GPS", arată, încrezător, Vali.

Tatăl ia în calcul să pună în bagaje şi un barometru, dar nu îşi permit unul profesional.

"Un barometru ar fi fost bun şi, până la urmă, cred că o să iau unul, care este un barometru digital de pus în cameră, e foarte ieftin. Cele specializate sunt foarte scumpe", spune el.

Cei doi vor avea şi ceva muzică pe tableta Ipad. "Te-a enervat un dobitoc acolo, te duci la un colţ de stradă şi asculţi un cântec, muzică românească sau simfonică...", spune tot Vali. Nu va asculta, însă, muzică la căşti în timpul mersului pe motocicletă: "Îmi place să mă concentrez pe mers, nu pe muzică. Nu folosesc nici măcar ochelari de soare, pentru că îmi strică culoarea".

Şi fiul său recunoaşte că îi place sunetul vântului vâjâind în cască.

Tatăl spune că va lua cu el, în bagaj, şi un volum de poezii ale lui Eminescu. "O cărticică, un volum de poezie o să iau cu mine. Pentru că poezia e concentrată. O cărticică de poezii de Eminescu. Îţi trebuie un suport. Nu îţi ştii limitele, nu ţi le cunoşti", arată seniorul.

Fiul, Theodor Pană, trece şi el în revistă echipamentul: cască, pantaloni, geacă şi o pereche de bocanci speciali pentru motocicletă, fără alte protecţii. Vor avea de înfruntat astfel îmbrăcaţi temperaturi care pot să ajungă la 45 de grade.

"Dacă te opreşti, transpiri pe loc. Noi nu suntem poate cei mai ortodocşi motociclişti. Ne place să mai mergem şi în tricou cu mânecă scurtă. Eu am să-mi las o pereche de pantaloni scurţi la vedere şi, unde e de stat jumătate de oră, dau jos pantalonii de motocicletă jos. Căldura e cea care te chinuie, dar nu e un pericol dacă eşti sănătos", adaugă tatăl.

În timpul călătoriei, temperatura minimă ar putea scădea spre 0 grade la trei-patru de metri, va putea şi să ningă.

În bagaje mai au medicamente pentru înţepături de insecte, dureri de cap şi de dinţi, stomac, antidepresive, pansamente mai mari pentru julituri, vitamine şi fortifiante. Au vrut să ia cu ei vaccin antirabic şi antitetanos, dar nu au găsit în farmacii.

Nu îşi fac mari probleme ce vor mânca pe drum. "Fructe, multe fructe, pepeni, pâine goală, conserve de carne, carne de oaie, ciuperci, iarbă...", spune, râzând, Vali.

Proviziile ce pot fi cărate, adaugă tatăl, ajung pentru câteva zile. "Mâncare putem să cărăm cu noi pentru trei-patru zile, nu e nicio problemă. Mai iei o conservă cu carne, nişte biscuiţi, fructe, vitamine...Sătul s-ar putea să nu fii sau să mănânci ce ţi-ai dori", mai spune el.

De la orizont vine şi mirosul mâncării tradiţionale. "Să vedem cum va fi. O fi cu kebab, cu pastrame, habar n-am. Carne de vită, carne de oaie...", răspunde Vali, parcă simţind deja aromele.

Fiul nu pare la fel de încântat auzind despre carnea de oaie şi completează scurt: "Tot ce ştiu este că la Bişkek, în Kîrgîzstan, e un Mc Donald’s…".

Au aflat de la un român care a lucrat în Tadjikistan că acolo mâncarea e foarte bună, dar...grasă. "Ăia tot ce fac prăjesc şi fierb în ulei, totul e gras, inclusiv pizza", precizează Theo.

Motivele de îngrijorare nu ţin însă nicidecum de mâncare.

"Călătoria se termină doar când ajungi acasă. Se întâmplă lucruri la care nici nu te aştepţi. Cea mai sensibilă componentă a întregului program este omul şi, la un moment dat, nu te mai ţin nervii. La un moment dat, avem în Rusia de mers câte 500 de kilometri pe zi, pentru că avem viză doar pentru cinci zile, unde nici nu sunt panouri, nu sunt semnalizări, sunt în limba lor. Nu eşti în Austria, unde fiecare colţ de stradă e marcat. Problema e că poate să plouă, să fie frig, poţi să ai probleme, în prima zi, probleme la vama de intrare în Rusia, poate să te oprească Poliţia, să ai şicane, să ai probleme pe drum", îşi arată îngrijorarea Pană senior.

În Rusia, prin care trebuie să străbată aproximativ 2.380 de kilometri, vor avea de parcurs, într-o singură zi, o etapă de 594 de kilometri. Se vor trezi la 5.30 de dimineaţă şi vor opri motoarele seara.

"Mai bine te ţii de un traseu, chiar prost făcut, decât să improvizezi"

Tatăl şi fiul se vor întoarce în ţară după 70-80 de zile, spre sfârşitul lunii septembrie.

Pe site-ul dedicat de Vali şi Theo acestei călătorii, www.tworidepamir.ro, cei doi scriu că vor să parcurgă "teritorii puţin frecventate de turismul de agrement, orientat pe odihnă şi servicii ireproşabile", şi să descopere "o lume puţin cunoscută, îndepărtată şi închisă, exotică şi atrăgătoare prin însăşi natura ei, cu care foarte rar se intră în contact direct, şi atunci, superficial".

Vali mai spune că această călătorie va fi făcută în special pentru a vedea locuri şi oameni. "Eu nu sunt foarte interesat de chestii istorice, de moschei. Sunt frumoase şi acelea, sunt interesante, sunt valoroase. Eu o fac pentru peisaj, pentru oameni, modul de viaţă actual, nu ce au făcut acum trei mii de ani la Samarkand...", explică el.

Cei doi români ieşi din ţară pe la punctul de frontieră de la Galaţi şi vor străbate 42 de kilometri prin Republica Moldova, trecând prin localitatea Vulcăneşti.

Traseul include apoi Ucraina (Odessa), pe conturul Mării Negre.

"Vom trece graniţa spre Rusia, lângă Rostov pe Don, primul oraş mare din Rusia, către Volga, de unde începem să mergem către nord, spre Delta Volgăi. Aici sunt crescătorii de peşti, staţiuni. Urmează să mergem către Samara, Ufa, Celiabinsk, ultimul oraş mare din Rusia", rezumă Theo, în două fraze, un drum de aproape 2.500 de kilometri.

Despre peisajul din Rusia, tatăl spune că e "relativ plăcut, frumos, suportabil".

Urmează coborârea spre Kazahstan şi întâlnirea cu oraşul Astana, apoi, tot către sud, cu Alma Ata.

"În Kazahstan se intră în deşert, nu dune, ca în Sahara. E o vegetaţie pitică, dar deşert. Există şi nisip, dar nu ca în Sahara. În zona lacului Balkash, încep să apară munţi, Altai, înspre China. Iar în continuare vor fi munţi din ce în ce mai înalţi. Primii munţi care apar aici sunt Tian Şan, masivul acesta care se întinde între Kazahstan şi Kîrgîzstan", descrie tatăl peisajul din Kazahstan, cu vechea lui pasiune pentru munţi în fiecare frază.

Mai ştie că în Kazahstan, la Karaganda, au fost deportaţi foarte mulţi oameni din est şi prizonieri de război germani. Acolo există un cimitir imens şi o zonă de gropi comune, "câmpuri ale morţii pe care trebuie să le vezi".

Dar Kazahstanul mai are şi altă poveste interesantă, mutarea "peste noapte" a capitalei de la Alma Ata la Astana. "Alma s-a dezvoltat necontrolat, devenise un oraş foarte poluat, cu un stil de viaţă bolnăvicios şi au zis că trebuie să se deschidă către occident, să atragă oameni, să fie o ţară frumoasă...«Hai să mutăm capitala. Unde o mutăm? O mutăm la Astana». Şi din nimic au ridicat capitala", descrie Theo o "mutare" istorică ce a durat doar 15 ani.

Vali Pană îşi continuă lecţia despre capitala Kazahstanului, precizând că profesori de la Institutul Karlsruhe - cea mai importantă şcoală de arhitectură din lume -, precum şi arhitecţi din Danemarca şi din Norvegia, au făcut clădiri în noua capitală.

"Ăia mută capitala la fiecare trei ani dacă vor", remarcă, hâtru, el.

În Kîrgîstan vor trebui să ajungă la Bişkek, pentru a rezolva problema vizei pentru Tadjikistan, pentru că în România nu există consulat.

"Dintre toate ţările acestea, Tadjikistanul şi Kîrgîzstanul au cea mai dezvoltată infrastructură turistică, sprijiniţi şi de organizaţii vest-europene, occidentale, au dezvoltat acest sistem turistic de mici staţiuni - turism cu cai, cu elicopterul, turismul rural. Mergi, stai în iurtă, există multe posibilităţi de a te caza, de a petrece timp liber, alpinism, rafting...Sunt şi cele mai liberale ţări din zonă...", spune el.

Traseul include apoi înconjurarea lacului Issik Kul, pe mai mult de 200 de kilometri, după care vor trece prin Pasul Torugart, chiar la graniţa cu China.

De la Osh (Kîrgîzstan) începe Autostrada Pamir, (M41), care le va conduce drumul până la Duşanbe, capitala Tadjikistanului.

"Foarte multă lume m-a întrebat: «În Tadjikistan o să ajungi la 4.000 de metri altitudine. Crezi că o să ai probleme cu respiraţia?». Nu ştiu, nu cred, sincer. Dacă trage motorul? Trage. Au mai fost şi alţii pe acolo", se încurajează Theo.

Tatăl continuă prezentarea itinerariului, pe hartă. "Noi vrem să mergem pe lângă graniţa cu Afganistan, pentru care trebuie o aprobare specială. Drumul nostru continuă spre nord. Uzbekistan. Acolo e interesant, în afară de Samarkand, Buhara, e un drum mare, care merge pe valea râului Amudaria", arată el.

Tot tatăl povesteşte cum Marea Aral a secat în proporţie de 60 la sută. "Ea este alimentată de două râuri care vin din masivul Hindukuş, din Pamir şi Tian Şan, Amudaria şi Sîrdaria....S-au făcut culturi mari de bumbac irigate. Toată apa a fost trasă de irigaţii şi marea a secat până au rămas vapoarele pe nisip".

De acolo, vor trebui să treacă în Turkmenistan, pentru a ajunge, traversând Marea Caspică, la Baku, capitala Azerbaidjanului. Un drum pe mare de circa 100 de kilometri.

Dacă nu obţin viză pentru Turkmenistan? "Trebuie să ocolim Marea Caspică ori să trecem în Kazahstan....Sunt peste 200 de kilometri pe mare, o zi şi o noapte de mers cu vaporul. Pleacă după nişte orare pe care nu le ştie nimeni. Poţi să aştepţi acolo cu zilele", vorbeşte Vali despre traversarea mării din Kazahstan.

"N-aş ţine foarte mult la Turkmenistan, dar noi trebuie să traversăm cu vaporul Marea Caspică din Turkmenistan să ne ducem în Azerbaijan, apoi în Georgia, în Turcia, Bulgaria şi România", adaugă acesta.

În drum ar mai putea să vadă şi Gates of Hell din Darvaza, locul unde pământul "arde". Sunt foste exploataţii sovietice de gaze naturale. După ce Uniunea Sovietică a închis exploatările, acolo au rămas cratere din care ies gaze naturale. Ruşii au preferat să le aprindă, pentru ca gazul care iese să nu să se acumuleze. Acolo, din anii 70, pământul "arde" continuu.

Din Azerbaidjan, vor merge către Georgia şi Turcia, unde nu este nevoie de viză.

"În Turcia, nouă ne-ar plăcea să mergem prin sud, pe la Marea Mediterană, Istanbul, şi apoi intrăm pe conturul Mării Negre, pe la Mangalia, Vama Veche, Bucureşti", descrie Theo întoarcerea spre casă.

"E mult mai bine să te ţii de un traseu, chiar prost făcut, decât să începi să improvizezi pe drum. Avem un program şi trebuie să ne ţinem de el, pentru că nu am nici 200 de zile la dispoziţie şi nici 20.000 de euro bani în buzunar", adaugă Vali.

"Motocicliştii de mare distanţă, o specie admirată şi respectată"

"Din ce am citit, în Rusia, ar trebui să ne ferim de ospitalitatea extremă a oamenilor, pentru că ruşii beau de sting şi aproape toată lumea te ia la băut. La fel şi în Turkmenistan, unde e un regim politic totalitar şi unde Poliţia poate să facă aproape tot ce vrea", răspunde Theo, întrebat despre posibilele "riscuri" de pe traseu.

La rândul său, tatăl ştie că, în principiu, oamenii pe care îi vor întâlni în cale sunt extrem de ospitalieri. "Nu există decât impresii excepţionale despre ţările pe unde o să trecem noi. Există numai relatări despre ospitalitatea extremă din partea populaţiei. A, că i-a mai furat un hoţ de buzunare nu ştiu ce...Oamenii sunt extrem de ospitalieri. Cele mai mari probleme le ai cu controalele de Poliţie", arată el.

Valeriu Pană a umblat mult prin munţi, a fost în situaţii dificile şi arată că singurul său stres în această călătorie este relaţia cu autorităţile, care îi provoacă nelinişte. În rest, nimic.

"Am văzut fotografii de pe traseu, sunt oameni ca şi aici, oraşe care au o viaţă cosmopolită. În Rusia, la Samara, dacă te duci, zici că eşti într-un oraş occidental. La Astana...este un oraş făcut în deşert din nimic", povesteşte motociclistul.

De asemenea, el se bazează şi pe faptul că "motocicliştii de mare distanţă sunt o specie admirată şi respectată". "Atunci când lumea te vede, te înconjoară cu multă simpatie. Ei ştiu că viaţa de motociclist e grea, că motocicliştii sunt oameni care îşi asumă riscuri şi greutăţi pe care le presupune un drum de o asemenea lungime", mai arată Vali.

Cât despre teama de rakeţi, tatăl este surprins să fie întrebat cu privire la asta şi glumeşte: "S-ar putea să meargă în faţa noastră cu motocicleta, să ne facă facă loc".

Despre respectarea regulilor de circulaţie: "În general, e haos cam prin toate ţările"

"Trebuie să fim foarte conştienţi că nu ne permitem să facem mizerii, să depăşim, pentru că nu suntem acasă... cădem, ne lovim, se strică motocicleta... Eşti foarte departe de casă, posibilităţile de a aduce motocicleta întregă sau ceea ce mai rămâne din ea aici sunt ....Trebuie să ai în vedere că nu trebuie să cazi sau să reduci la minimum riscul de a cădea, să nu bruschezi sau să forţezi motocicleta inutil, care are un bagaj destul de greu", spune Theo.

În plus, tatăl subliniază că traseul este făcut pe zile, cu etape zilnice, astfel încât să compenseze oboseala care se acumulează. "Există zile de pauză şi un număr de zile de mers. Există, după o etapă mai mare, o etapă mai mică. În zonele mai frumoase, în Kîrgîzstan, în Tadjikistan, etapele sunt mai scurte, iar în Kazahstan, etapele sunt mai lungi, mergi sute de kilometri până întâlneşti un sat", explică el.

Cea mai lungă etapă va avea 594 de kilometri, iar cea mai scurtă, 133.

Independent de distanţe, îngrijorările ţin de "deprinderile" şoferilor din fostele state sovietice. "În general, e haos cam prin toate ţările. Nu prea se respectă treceri de pietoni, viraje, depăşiri. E de aşteptat. Trebuie să fii foarte atent. Noi trebuie să ne facem foarte vizibili în trafic", spune Vali Pană.

"Aveam în cap o dorinţă, dar nimic concret"

Când a apărut ideea acestei călătorii spre răsărit? "Cred că de mai bine de zece ani, nu aveam motocicleta. Am vrut să văd ce ar însemna, ca distanţe şi costuri, un drum către răsărit. Şi chiar m-am apucat acolo, la laboratorul foto, la Scânteia. Şi, când aveam timp, cu harta, cu atlasul lumii, tot făceam drumuri până în India, Nepal. Mă gândeam cam ce-ar însemna să ajung pe acolo, dar nu credeam că o să ajung vreodată. Era un drum de peste 20.000 de kilometri. Eu, în principiu, Himalaya voiam să o văd. Am scris, am pus pe hârtie şi mă gândeam că atunci când voi avea mai mulţi bani, cu un jaf de maşină de teren, cumpărată cu fratele meu, cu prietenii cu care mai mergeam la munte. Să o reparăm, să o punem pe picioare şi să mergem pe acolo să ne plimbăm. Apoi n-am mai făcut nimic", spune Valeriu Pană.

După ce şi-a luat motocicleta, în 2005, iar apoi permisul, în 2006, şi-a adus aminte de planurile sale. A apelat, din întâmplare, la Mihai Barbu, fotograf şi el, pentru a-l ajuta cu un sfat, pentru că avea probleme cu motocicleta. Habar n-avea că acesta revenise dintr-o călătorie solitară cu motocicleta din Mongolia. I-a citit apoi şi cartea de călătorie - "Vând kilometri".

"Eu aveam în cap o dorinţă, dar nimic concret. Începusem să mă uit pe hărţi, dar aşa, în general...Am început să o pun pe hârtie în urmă cu doi ani. Eu voiam spre Himalaya, traseu Turcia-Iran-Pakistan-China şi de acolo intră în Kîrgîzstan. Am făcut un traseu pe Karakorum Highway", explică el.

Iniţial, a vrut să plece singur în această călătorie de aproximativ 20.000 de kilometri, anul trecut. Planurile sale au intrat însă pe un drum înfundat, din cauza birocraţiei şi a lipsei de bani. "Când am ajuns la China, s-a rupt filmul. Am fost la ambasadă, am luat legătura cu o agenţie de turism din China. Acolo îţi trebuie ghid pe toată perioada călătoriei. Trebuie să îţi iei permis chinezesc. Toate se fac cu bani. Patru zile de traversat porţiunea de China, cam 600 de kilometri, costau de persoană 2.400 de euro, cu motocicleta mea, cu benzina mea, cu hotelul plătit de mine".

Aşa că a refăcut ruta, prin "Stanuri" (foste republici sovietice a căror denumire se termina în "stan"), pe Autostrada Pamir (Pamir Highway). "În Asia Centrală, toată lumea merge prin Stan-uri. Mulţi şi-ar dori Karakorum", mai spune el.

"Nu cred că există un vis mai frumos..."

Vali şi Theo pleacă în călătorie pe motociclete de 650 de centimetri cubi, monocilindru, una veche de 10 ani, cealaltă, de nouă. "Motoarele" sunt "încălţate" cu cauciucuri "faimoase şi consacrate pentru calităţile lor pentru astfalt şi macadam".

Aşa cum anunţă cei doi pe www.tworidepamir.ro, drumul pe care îl vor parcurge formează o buclă, având partea superioară, de la vest la est, prin Ucraina şi stepa Rusiei, până la Celiabinsk (aproximativ 3.300 de kilometri). De acolo, începe curbura de întoarcere, spre sud, mai întâi prin deşertul din Kazahstan, apoi în vecinătatea munţilor Altai, spre fosta capitală kazahă Alma Ata (aproximativ 2.000 de kilometri).

De la Alma Ata, drumul va continua spre sud, prin Kîrgîzstan, unde se intră în zona montană înaltă a masivului Tian-Şan şi, tot spre sud, până in oraşul Osh.

"Kîrgîzstanul are un relief superb, dominat de munţi ce ating, la graniţa cu Tadjikistanul, peste 7.000 de metri, lacuri alpine la peste 3.000 de metri altitudine, defilee, platouri alpine...Trecătorile depăşesc uşor 3.000 de metri, ajungând până la 4.655 în pasul Ak-Baital. Spre graniţa cu China, prin pasul Torugart se face legătura cu un alt drum magnific, Karakorum Highway, care coboară în Pakistan, pe valea Indusului", notează cei doi, care nu vor merge însă pe acest drum.

Vali şi Theo aleg să intre pe M41 - Pamir Highway, care începe, practic, din oraşul Osh şi care coboară iniţial spre sud, adânc în munţii Pamir, apoi coteşte spre vest, până în capitala Tadjikistanului, Duşanbe, adică aproximativ 1.200 de kilometri.

Potrivit celor doi motociclişti români, aceasta este porţiunea de traseu de maxim interes: "Acoperişul Lumii", un platou alpin la peste 3.000 de metri, cu pasuri peste 4.000 de metri. Pe o lungime de aproximativ 350 de kilometri, acest drum merge pe valea râului Vakhan, care este graniţa cu Afganistanul.

"Drumul merge pe această vale, între înălţimile de peste 6.000 de metri ale Pamirului, la nord, şi cele de peste 7.000 ale Hindu-Kush, la sud. Nu cred că există un vis mai frumos al unui motociclist off-road decât a se afla aici", mai scriu ei, pe site-ul ce le va fi, după plecare, jurnal de călătorie.

În capitala Duşanbe, Pamir Highway se termină.

Motocicliştii români îşi vor continua călătoria intrând în Uzbekhistan, iar frumuseţea peisajului alpin lăsat în urmă va fi compensată de vechile oraşe Samarkand şi Buchara.

Din oraşul Ashgabat (Turkmenistan), drumul coboară continuu spre vest-sud vest, până în deşerturile din Turkmenistan.

Apoi, din Turkmenistan, călătorii pe motociclete vor traversa Marea Caspică pe ferryboat şi vor ajunge în Azerbaidjan, la Baku.

"De-acolo, nu mai e mult până în Georgia, urmând drumul spre Turcia. O coborâre uşoară spre sud ne duce până în Antalya şi de acolo, tot spre nord, până la Marea Neagră, de unde, începe să se vadă Bucureştiul!", mai scriu ei, anticipând finalul călătoriei.

Pe hârtie, totul merge fără cusur. De marţi, însă, cei doi vor trece de la teorie la practică.

"Sperăm să ne simţim bine, să nu păţim nimic, să nu ne îmbolnăvim, să nu ne intre vreun bondar în ochi...", spune Vali, zâmbind, încuviinţat din priviri de fiul său.

Peste 80 de zile, în jurnal ar trebui să scrie că "doi români, tată şi fiu, au făcut o călătorie minunată 17.000 de kilometri până în Asia...".