Elena Băsescu despre sarcină: Mă simt foarte bine

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a declarat, referitor la sarcină, că "se simte foarte bine", iar întrebată ce cadou a primit de la Traian Băsescu de ziua ei de naştere, aceasta a răspuns: "Este un lucru foarte personal şi niciodată nu spunem despre cadourile primite în familie".

Urmărește
372 afișări
Imaginea articolului Elena Băsescu despre sarcină: Mă simt foarte bine

Elena Băsescu (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Întrebată de jurnalişti despre sarcină, Elena Băsescu a răspuns: "Mă simt foarte bine, mulţumesc!".

De asemenea, întrebată ce cadou a primit de la Traian Băsescu de ziua ei de naştere, ea împlinind 33 de ani în 24 aprilie, Elena Băsescu a spus că "este un lucru foarte personal".

"Este un lucru foarte personal şi niciodată nu spunem despre cadourile primite în familie", a afirmat fiica cea mică a preşedintelui.

Jurnaliştii au mai întrebat-o dacă medicul o lasă să poarte tocuri, iar ea a răspuns: "Câteodată".

Elena Băsescu a fost prezentă, vineri, la Craiova, unde a participat la o dezbatere pe tema cunoaşterii românilor din Valea Timocului şi din Banatul Sârbesc. La dezbatere au participat şi europarlamentar PDL Marian Jean Marinescu, dar şi de Eugen Tomac, preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea de la Craiova face parte dintr-un şir de întâlniri care au drept scop promovarea obiceiurilor, valorilor şi tradiţiilor românilor din Valea Timocului. Proiectul "Învaţă despre românii din Serbia" se va desfăşura pe parcursul unui an şi prevede cursuri şi dezbateri despre istoria, geografia şi cultura românilor din Valea Timocului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici