Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi s-au căsătorit

Actriţa de comedie Ellen DeGeneres şi partenera sa de viaţă, actriţa Portia de Rossi, s-au căsătorit sâmbătă, la locuinţa lor din Los Angeles, în cadrul unei ceremonii private, informează revista People.

Urmărește
319 afișări
Imaginea articolului Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi s-au căsătorit

Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi s-au căsătorit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit sursei citate, DeGeneres, în vârstă de 50 de ani, şi de Rossi, în vârstă de 35 de ani, şi-au rostit jurămintele, într-o ceremonie privată, la care au participat 19 invitaţi.

Cele două actriţe au hotărât să se căsătorească în luna mai, după ce Curtea Supremă din California a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

La momentul respectiv, Ellen a declarat: "Este un lucru pe care ni-l doream şi vrem (ca relaţia noastră, n.r.) să fie legală. Suntem foarte, foarte fericite".

Actriţa de comedie a declarat, recent, că Portia este aleasa sa.

"M-a învăţat lecţii despre mine însămi şi simt că şi eu am învăţat-o multe lucruri pe ea", a spus Ellen.

Cele două actriţe au o relaţie din decembrie 2004, de când Portia de Rossi juca în serialul de televiziune "Situaţie de criză", difuzat de postul Fox.

Artistă de musicaluri, actriţă şi autoare de cărţi, DeGeneres a provocat un şoc în rândurile opiniei publice în 1997, când a anunţat că este lesbiană, în timpul unei emisiuni a lui Oprah Winfrey.

În urmă cu câteva luni, cele două spuneau că doresc să adopte un copil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici