Prima pagină » Life-Inedit » Exfolierea incorectă dăunează grav tenului. Evită riscul apariţiei unor efecte nedorite, ascultând sfatul specialiştilor în skin care

Exfolierea incorectă dăunează grav tenului. Evită riscul apariţiei unor efecte nedorite, ascultând sfatul specialiştilor în skin care

Exfolierea incorectă dăunează grav tenului. Evită riscul apariţiei unor efecte nedorite, ascultând sfatul specialiştilor în skin care

Exfolierea tenului este absolut necesară pentru regenerarea celulelor pielii, prin exfoliere se îndepărtează straturile sperficiale iar în felul acesta permiţi celulelor noi să vină spre suprafaţă. Acestă procedură face parte din manoperele de întinerire a pielii, ţi se poate uniformiza culoarea, îţi redă tonusul pielii şi se poate diminua ridarea.

Exfolierea are beneficii pentru aspectul cutanat al fiecarei persoane, atât femeile cât şi bărbaţii aleg să îşi menţină tenul luminos şi tânăr. Daiana este influencer pe partea de îngrijirea tenului şi spune că atunci când te exfoliezi trebuie să ţii cont de tipul de ten pe care îl ai şi să îmbini metodele de exfoliere.

Alte metode agresive de exfoliere îţi pot aduce efecte negative ale tenului de care nu vei fi deloc mulţumit.

„Din punctul meu de vedere, cel mai mişto combo este să foloseşti şi micro exfolierea celulară cu acizi şi să te foloseşti şi de exfolierea clasică cu un produs abraziv, doar că la produsele abrazive particulele trebuie să fie foarte fine astfel încât să nu creeeze micro leziuni la nivelul tenului”, spune Daiana Anghel, skin care influecer. 

„Există şi câteva variante agresive de exfoliere cum ar fi peelingurile medicale. Ele folosesc substanţe chimice care aplicate pe piele produc o cojire a suprafeţei cutanate mai adâncă decât peelingurile de uz cosmetic. Folosirea excesivă a manoperelor de exfoliere poate să ducă însă la o sensibilizare a pielii şi la pătare. Pielea care este proaspăt abrazată este foarte sensibilă la lumina şi poate sa se hiper coloreze. Deci în loc să obţinem o culoare frumoasă, strălucitoare, uniformă, din contră, să stimulăm anumite zone care să se coloreze excesiv”, explică Mihaela Leventer, medic primar Dermatologie.