Potrivit National Journal, începând din 20 ianuarie 2017 familia preşedintelui Barack Obama se va muta în comunitatea Kalorama, situată în districtul de nord-vest al capitalei Statelor Unite.
Surse citate de Independent Journal au confirmat că familia Obama va închiria o vilă de lux din zona Belmont Road (Kalorama), care are o suprafaţă utilă de 760 de metri pătraţi şi cel puţin nouă camere.
Până acum, în această vilă a locuit Joe Lockhart, purtător de cuvânt al fostului preşedinte Bill Clinton.
„Un prieten a văzut vila din zona Belmont Road şi a fost uimit”, a declarat o sursă citată de Chicago Sun Times.
Casa de lux a fost vândută în mai 2014 pentru suma de 5,3 milioane de dolari.
Soţii Barack şi Michelle Obama au două fete – Sasha, în vârstă de 14 ani, şi Malia, care are 17 ani. Luna trecută, Casa Albă a anunţat că Malia Obama a fost admisă la Universitatea Harvard, dar va începe cursurile abia în 2017.