- Home
- Life-Inedit
- SIBIU, (29.05.2013, 17:10)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu: Concert Smiley şi foc de artificii, în deschidere
Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va fi deschisă oficial, în 7 iunie, cu un concert susţinut de Smiley în piaţa centrală a oraşului, dar şi cu un foc de artificii programat înainte de miezul nopţii.
Urmărește
790 afișări
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu: Concert Smiley şi foc de artificii, în deschidere (Imagine: Ovidiu Dumitru/ Mediafax Foto)
Directorul FITS, Constantin Chiriac, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că cea de-a XX-a ediţie a manifestării va avea loc în perioada 7 - 16 iunie, peste 350 de evenimente culturale fiind prezentate în peste 60 de locaţii din oraş şi împrejurimi, aşteptându-se, zilnic, peste 60.000 de spectatori.
Încă din prima zi a festivalului organizatorii au programat mai multe spectacole de stradă, dar şi câteva piese de teatru care vor fi prezentate în locaţii tradiţionale - săli de spectacole, dar şi în cluburi, cafenele, cetăţi medievale, săli de sport şi hale industriale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vinerea viitoare, în Piaţa Mare a oraşului, unde, pe lângă spectacolul "Odiseea" al Teatrului "Titanik" din Germania, va avea loc un concert susţinut de Smiley.
Concertul de peste o oră este programat la ora 22.30, iar la finalul acestuia, organizatorii au pregătit un foc de artificii care va avea loc cu puţin înainte de miezul nopţii, încheind prima zi de festival.
Constantin Chiriac a spus că ediţia din acest an a festivalului aduce companii de teatru şi spectacole din 70 de ţări ale lumii, Franţa fiind invitata de onoare a manifestării.
"În urmă cu douăzeci de ani, la prima ediţie a festivalului, România adera la Organizaţia Internaţională a Francofoniei. La această ediţie aniversară marcăm acest lucru", a declarat Constantin Chiriac.
Potrivit acestuia, 11 dintre spectacolele prezentate în cadrul festivalului sunt ale unor teatre şi companii din Franţa, numărul fiind "uriaş".
Chiriac a afirmat că zeci de spectacole de stradă vor avea loc, zilnic, pe durata festivalului, de la ora 16.00, bulevardul pietonal din oraş fiind scena de desfăşurare a acestora.
Potrivit datelor oferite de organizatori, peste 12.000 de companii de teatru, circ, muzică şi spectacole s-au înscris la festivalul din acest an, fiind nevoie de "zeci de mii de ore de muncă şi vizionări" pentru conturarea programului final al manifestării.
Directorul FITS a menţionat că, miercuri dimineaţă, la multe spectacole biletele erau deja epuizate.
Aceste spectacole sunt "Un tramvai numit Popescu" al Teatrului Naţional "Radu Stanca" (TNRS) din Sibiu, "Faust" de Silviu Purcărete, tot al actorilor TNRS, "În ritm de flamenco", spectacol al unei companii de dans din Spania, "Pescăruşul" al Teatrului German de Stat Timişoara, "Woyzeck" un spectacol al unui teatru din Luxembourg şi "Beznă de mină" al Teatrului Naţional din Târgu Mureş.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat de 16 ani sub înaltul patronaj al preşedintelui României, ca un semn important al contribuţiei pe care evenimentul o are la dezvoltarea prestigiului şi imaginii ţării. Începând cu anul 1999, festivalul s-a aflat, de asemenea, sub patronajul Comisiei Europene, al Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, iar mai apoi al Reprezentantului Comisiei Europene pentru Educaţie, Formare, Cultură şi Tineret.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este recunoscut la nivel internaţional drept al treilea eveniment de artele spectacolului din Europa, ca amploare şi dimensiune, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa).
Cea de-a XIX-a ediţie a festivalului, care a avut loc anul trecut, a reunit peste 2.500 de artişti şi operatori culturali din toate colţurile lumii, ce au prezentat la Sibiu, timp de zece zile, peste 350 de evenimente. Anul trecut au fost puse în vânzare peste 21.000 de bilete la spectacole, organizatorii raportând o creştere cu 19% a veniturilor din vânzarea acestor tichete în comparaţie cu 2011.
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze salvează peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe