"Fight Club" în viaţa reală: Un fost mafiot american organizează lupte inspirate de celebrul film - FOTO, VIDEO

Lupte brutale, asemănătoare cu cele din celebrul film "Fight Club" sunt organizate în suburbiile americane de către un Tyler Durdern modern, fost mafiot. Acesta speră ca aceste lupte să poată intra în curând în legalitate. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, acesta ar putea fi actul de naştere al unei industrii care va produce sute de miliarde de dolari, informează Daily Mail.

Urmărește
28949 afișări
Imaginea articolului "Fight Club" în viaţa reală: Un fost mafiot american organizează lupte inspirate de celebrul film - FOTO, VIDEO

"Fight Club" din viaţa reală: cum arată underground-ul luptelor de stradă organizate de un fost mafiot (Foto: Daily Mail)

Danny Provenzano (51 de ani), organizatorul acestor competiţii, e fost mafiot şi speră ca într-o zi aceste lupte să poată ajunge din stradă în arenele de box profesionist. "Sunt convins că vom putea duce acest fenomen în arenele de box profesionist. Boxul fără mănuşi necesită mai multe abilităţi decât cel cu mănuşi, trebuie să te asiguri că fiecare lovitură contează, altfel îţi vei rupe mâna", spune Provenzano.
 
Potrivit lui Provenzano, luptătorii de ocazie pot câştiga până la 100.000 de dolari într-o singură noapte, pentru o singură luptă. 
 
 
Potrivit jurnaliştilor Daily Mail, atmosfera acestor lupte e asemănătoare cu cea din filmul "Fight Club". Luptătorii de ocazie se întâlnesc în locuri secrete de pe Coasta de Est şi boxează, în timp ce alţi luptători formează un cerc în jurul lor.
 
 
 
Bobby Gunn a câştigat prima sa luptă în 2011 şi acum e considerat unul dintre cei mai buni boxeri din lume. "Fac asta pentru familia mea, fac asta pentru toţi amatorii de box care vor să aibă un cadru legitim pentru ceea ce fac. Şi mai fac asta pentru mândria mea. Lupt de când aveam şase ani. Sper ca într-o zi să ajung să mă lupt cu Kimbo Slice (fost campion la categoria grea), cred că dacă am putea organiza această întâlnire am putea aduce acest sport în zona mainstream", a spus Gunn, citat  de publicaţia britanică. 
 
 
Aceste lupte atrag, însă, şi personaje fără intenţii bune, după cum povestesc Danny şi Bobby. "Eram într-un depozit din Brooklyn şi Bobby se lupta cu un rus, pentru 100.000 de dolari. Bobby a câştigat, dar nu au vrut să ne dea banii. Ne-au pus armele la tâmplă şi ne-au pus să îngenunchem. Am vorbit cu promoterul, i-am spus că poate păstra banii, dar că e nebun dacă el crede că lucrurile vor rămâne aşa. Am ameninţat că o să-l omor - nu sunt sigur că aş fi făcut asta, dar în acelaşi timp ştiam că nu am de gând să-l las să ne ia 100.000 de dolari. Din fericire, ne-au dat banii şi au plecat - dar aceste incidente sunt rare", a povestit Danny. 
 
 
"Pe vremea când organizam şi jocuri de noroc, pe lângă lupte, puteai să pleci foarte uşor cu sute de mii de dolari în buzunar după o singură noapte. Însă, cum vrem ca acest sport să intre în legalitate, nu mai organizăm jocuri de noroc.", a mai spus Danny. 
 
 

TITLURILE ZILEI

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici