- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (13.04.2015, 11:35)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Filmul "Furios şi iute 7" s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top - VIDEO
Filmul "Furios şi iute 7/ Fast and Furious 7", al şaptelea lungmetraj din această franciză de acţiune şi ultima peliculă a regretatului actor Paul Walker, s-a menţinut, pentru al doilea weekend consecutiv, pe primul loc în box office-ul nord-american, informează 20minutes.fr.
Urmărește
421 afișări
Filmul "Furios şi iute 7" s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american
Potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania Exhibitor Relations, acest film inspirat din universul curselor automobilistice ilegale a vândut, de vineri până duminică, bilete în valoare de 60,5 milioane de dolari.
La fel cum s-a întâmplat şi cu "Cavalerul negru/ The Dark Knight", în 2012, care a devenit un fel de ceremonie funerară pentru Heath Ledger, publicul nord-american a mers în număr mare la cinematograf să îl vadă pe actorul Paul Walker în ultimul său rol. Actorul american a murit în 2013 într-un accident de automobil la vârsta de 40 de ani, înainte de încheierea filmărilor de la "Furios şi iute 7". Rolul său a fost completat cu ajutorul tehnologiei digitale şi al fraţilor starului, care au turnat câteva cadre în locul său.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
PSD a decis. Nu îl susţine pe Nicuşor Dan la preşedinţie. Adrian Ţuţuianu: "A înşelat aşteptările bucureştenilor”
-
Războiul din Ucraina. Bătălia pentru Pokrovsk, locul unde s-ar putea decide soarta războiului. Mina cheie pentru industria Ucrainei este pe cale să cadă în mâna ruşilor
-
Când guvernul/România are nevoie de 250 mld. lei, adică 50 mld. euro în 2025 doar pentru a trece anul, Coaliţia vine în faţa publicului cu restructurarea a două ministere şi 2/3 secretari de stat. În acest mod, nu va mai trece mult timp şi vom fi aruncaţi în categoria „junk”
Potrivit cinemagia.ro, "Furios şi iute 7" este continuarea seriei de succes în care Vin Diesel şi Paul Walker îşi reiau rolurile lui Dominic Toretto şi Brian O'Conner. Cu cazierul curăţat şi liniştiţi alături de vechii lor prieteni, cei doi încearcă să îşi facă o nouă viaţă, dar totul se năruie în momentul în care Ian Shaw intervine, iar ei sunt nevoiţi să calce din nou în afara legii. Producţia filmului a fost amânată aproape un an din cauza decesului lui Paul Walker.
Filmul de animaţie "Acasă/ Home", regizat de Tim Johnson şi produs de studiourile DreamWorks Animation, s-a menţinut pe locul al doilea, cu încasări de 19 milioane de dolari. Potrivit specialiştilor în domeniu, succesul de casă al acestei pelicule se explică şi prin faptul că, de această dată, producătorii americani au decis să se adreseze şi publicului hispanic şi celui feminin, care reprezintă un segment semnificativ din populaţia din Statele Unite, impunând pe marele ecran o eroină care nu mai este o prinţesă blondă cu ochi albaştri, nici un luptător musculos şi curajos, ci o fetiţă creolă, cu părul cârlionţat şi tenul măsliniu. Acest film de animaţie a beneficiat, de asemenea, de o distribuţie impresionantă, iar printre actorii care şi-au împrumutat vocile unor personaje din "Home" se află câteva nume mari din industria de divertisment, precum Rihanna, Jim Parsons şi Jennifer Lopez. Filmul spune povestea unor extratereştri, care, pentru a scăpa de o rasă inamică, decid să se ascundă pe Pământ.
Un film lansat la sfârşitul săptămânii trecute, "Cel mai lung drum/ The Longest Ride", a debutat pe locul al treilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 13,5 milioane de dolari. Avându-l în rolul masculin principal pe Scott Eastwood, fiul legendarului Clint Eastwood, acest lungmetraj prezintă povestea de dragoste dintre un fost campion de rodeo şi o tânără studentă.
Comedia "Mare şi tare/ Get Hard" a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al patrulea, cu încasări de 8,6 milioane de dolari de vineri până duminică. Filmul, regizat de Etan Cohen, reuneşte pe marele ecran doi actori de comedie foarte iubiţi de publicul nord-american: Will Ferrell, care interpretează rolul unui milionar trimis la închisoare pentru fraudă fiscală şi care apelează la unul dintre angajaţii lui de culoare, interpretat de Kevin Hart, pentru a-l ajuta cu toate trucurile de care va avea nevoie pentru a supravieţui pe durata încarcerării. Deşi a avut un bun demaraj în box office, mulţi dintre americani au criticat glumele rasiste din această peliculă produsă de studiourile Warner Bros.
Filmul "Cenuşăreasa/ Cinderella", regizat de Kenneth Branagh, cu Cate Blanchett, Lily Collins şi Richard Madden în distribuţie, a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al cincilea, cu încasări de 7,2 milioane de
dolari de vineri până duminică. În această nouă ecranizare a basmului de Charles Perrault, produsă de studiourile Disney, tânăra actriţă britanică Lily James o interpretează pe Cenuşăreasa, care se îndrăgosteşte de fermecătorul prinţ Kit, interpretat de actorul Richard Madden, devenit celebru graţie rolului jucat în serialul de televiziune "Urzeala tronurilor".
"Insurgent", al doilea lungmetraj din franciza inspirată din trilogia "Divergent", scrisă de romanciera Veronica Roth, a coborât o poziţie, până pe locul al şaselea, cu încasări de 6,8 milioane de dolari. Demascaţi ca
fiind Divergenţi - oameni care nu se încadrează într-una dintre cele cinci categorii ("facţiuni") ale societăţii - Tris (Shailene Woodley) şi Four (Theo James) sunt acum în postura de fugari, vânaţi de Jeanine (Kate
Winslet), liderul avid de putere al facţiunii Erudiţilor. În timp ce grupurile de trădători Neînfricaţi, sub comanda lui Jeanine, răscolesc ruinele oraşului Chicago în căutare de Divergenţi, Tris şi Four străbat oraşul în speranţa de a-şi găsi aliaţi printre membrii facţiunilor Prieteniei, Abnegaţiei, Candorii şi Neînfricaţilor, precum şi din rândurile rebelilor fără facţiune, potrivit cinemagia.ro.
Filmul "Woman in Gold" s-a menţinut pe locul al şaptelea, cu încasări de 5,8 milioane de dolari. Maria Altmann, o evreică refugiată ajunsă la bătrâneţe, vrea să readucă în familie o imagine a mătuşii sale, expusă într-un important muzeu din Viena. Doar că imaginea nu e altceva decât "Mona Lisa Austriei", o pictură de-a lui Gustav Klimt, devenită celebră. Tabloul a fost luat cu forţa de nazişti din casa familiei Altmann, iar Maria a fost obligată să plece, lăsând în urmă tot ce a iubit. După zeci de ani, ea este hotărâtă să facă dreptate, potrivit cinemagia.ro.
Filmul horror "Pe urmele tale/ It Follows", regizat de David Robert Mitchell, a pierdut două locuri şi a coborât pe poziţia a opta, cu încasări de 2 milioane de dolari. "Pe urmele tale" este o metaforă deloc subtilă, dar teribil de pertinentă şi vizează efectele generate de bolile cu transmitere sexuală. Filmul lui David Robert Mitchell i-a fascinat şi înspăimântat pe criticii şi spectatorii de la Festivalul de la Cannes, unde a rulat în premieră mondială în secţiunea Semaine de la Critique.
Filmul "Danny Collins" a urcat de pe locul al 17-lea pe poziţia a noua, cu încasări de 1,6 milioane de dolari. Al Pacino este starul acestui film inspirat de evenimente petrecute în realitate. El este Danny Collins, un cântăreţ rock care a cunoscut faima în anii '70 şi care nici acum, la bătrâneţe, nu vrea să renunţe la plăcerile vieţii de star. Când impresarul său (Christopher Plummer) descoperă că celebrul John Lennon i-a trimis lui Collins o scrisoare cu 40 de ani în urmă, eroul decide să schimbe direcţia şi începe o emoţionantă călătorie care îi readuce aproape membrii familiei şi îl face să o ia din nou de la capăt.
Filmul "While We're Young" a urcat patru poziţii şi a ajuns pe locul al 10-lea, cu încasări de 1,3 milioane de dolari. Avându-i în distribuţie pe Ben Stiller, Naomi Watts, Amanda Seyfried şi Adam Driver, lungmetrajul spune povestea unui cuplu ajuns la vârsta a doua care doreşte să îşi retrăiască tinereţea, după ce viaţa lor liniştită este bulversată de apariţia a doi tineri.
Citește pe alephnews.ro: Noul guvern al României deja scârțâie. PNL și USR încă nu îl susțin pe Nicușor Dan la Cotroceni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a apărut doar cu o pereche de mănuşi pe ea a scris istorie
PROSPORT.RO
Adriana Bahmuțeanu, învinsă la tribunal! Judecătorii au decis împotriva ei, victorie pentru frații Prigoană
CANCAN.RO
Ninge de Sărbători în București. Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în urmă cu puțin timp
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe