FOTO Metoda simplă prin care afli dacă îţi stă bine cu părul scurt!

Orice femeie s-a întrebat, la un moment dat dacă i-ar sta bine tunsă scut, însă multe se tem să facă pasul cel mare, pentru că nu ştiu sigur dacă li s-ar potrivi o astfel de tunsoare şi trebuie să aştepte luni bune pentru a-şi recăpăta podoaba capilară, scrie CSID.

Urmărește
9391 afișări
Imaginea articolului FOTO Metoda simplă prin care afli dacă îţi stă bine cu părul scurt!

FOTO Metoda simplă prin care afli dacă îţi stă bine cu părul scurt!

Din fericire, există o tehnică extrem de simplă care te va ajuta să iei decizia corectă. Metoda magică, denumită „Regula 2.25”, a fost descoperită de John Frieda, un hairstilist londonez celebru şi fondator al brandului de produse de îngrijire capilară cu acelaşi nume.

Pentru a afla dacă îţi stă bine sau nu tunsă scurt, ai nevoie doar de un creion şi de un centimetru de croitorie!

Iată care sunt cei doi paşi pe care trebuie să îi urmezi:

1) Plasează un creion sub bărbie, pe orizontală, apoi întinde centimetrul până la lobul urechii. Ar trebui să obţii un unghi de 90 de grade.

2) Măsoară distanţa dintre lobul urechii şi punctul unde centimetrul se intersectează cu creionul. Dacă aceasta este mai mică de 2.25 inci (aproximativ 5.70 centrimetri), atunci tunsoarea scurtă îţi va încadra armonios fizionomia. Dacă distanţa este mai mare de 2.25 inci, atunci ar fi mai bine să-ţi păstrezi părul lung, pentru a nu risca să strici proporţiile chipului. 

Care este părerea specialiştilor

CITEŞTE CONTINUAREA PE CSID

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici