- Home
- Life-Inedit
- ROMA, (10.07.2018, 12:37)
- Ana Obretin
George Clooney, RĂNIT uşor într-un accident de motocicletă în Italia | Prima fotografie de la incidentul rutier
George Clooney a fost spitalizat de urgenţă, marţi, după un accident cu motocicleta care a avut loc lângă Costa Corallina, în provincia italiană Olbia, potrivit presei locale, citată de miamiherald.com.

George Clooney, spitalizat după un accident cu motocicleta
Publicaţia locală La Nuova Sardegna informează că actorul nu a suferit răni grave, dar a fost transportat la serviciul de urgenţe al spitalului Giovanni Paolo II.
Reprezentanţii poliţiei şi cei ai spitalului au refuzat să ofere informaţii.
Cotidianul italian mai informează că actorul în vârstă de 57 de ani mergea la nişte filmări când motocicleta sa a fost lovită de o maşină. Şoferul automobilului i-a acordat primul ajutor actorului, până la sosirea unei ambulanţe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Actorul a fost examinat de medici, care au constatat că acesta a suferit un traumatism uşor la bazin şi că are mai multe contuzii la un genunchi şi un braţ.
Soţia actorului, avocata Amal Clooney, i s-a alăturat acestuia la spital.
Clooney, care deţine o casă lângă lacul Como din Italia, a fost deja externat.
Nominalizat de opt ori la premiile Academiei de film americane, unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani la nivel mondial, George Clooney a câştigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun rol secundar, cel din "Syriana", şi un altul pentru cel mai bun lungmetraj, ca producător al peliculei "Argo".
(Imagine: lanuovasardegna.it)
(Imagine: Splash News/SplashNews.com)







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe