Prima pagină » Life-Inedit » Grupul rock înfiinţat de Reed Mullin şi Dave Grohl va lansa primul album în 2015

Grupul rock înfiinţat de Reed Mullin şi Dave Grohl va lansa primul album în 2015

Trupa rock Teenage Time Killer, formată din mai multe nume mari ale acestui gen muzical, printre care se numără Dave Grohl, Corey Taylor şi Reed Mullin, a semnat un contract cu casa de discuri Rise Records şi va lansa primul album în 2015.
Grupul rock înfiinţat de Reed Mullin şi Dave Grohl va lansa primul album în 2015

Trupa Teenage Time Killer, înfiinţată de fostul membru al trupei Corrosion Of Conformity Reed Mullin şi care îi are în componenţă pe solistul Foo Fighters Dave Grohl, Corey Taylor de la Slipknot, basistul Nick Oliveri de la Queens Of The Stone Age şi vocalistul grupului Lamb Of God Randy Blythe, va lansa primul album în 2015, după ce a semnat un contract cu casa de discuri Rise Records, potrivit contactmusic.com.

Cântecele de pe albumul de debut al trupei au fost înregistrate la studioul 606 al lui Dave Grohl, din California.

Artişti precum Jello Biafra, fostul lider al trupei Dead Kennedys, Keith Morris de la Black Flag, Max Cavalera de la Soulfly şi membri ai trupei punk The Misfits au participat, de asemenea, la înregistrarea unor cântece.

Teenage Time Killer a fost înfiinţată în februarie 2014 la iniţiativa lui Reed Mullin, membru al trupei Corrosion Of Conformity.