Halle Berry spune că nu a făcut duş timp de două luni pentru a intra în pielea unui personaj - VIDEO

Actriţa Halle Berry a declarat recent, în timpul unei emisiuni de televiziune, că nu s-a spălat două luni, pentru a intra în pielea unei tinere dependente de cocaină, personaj pe care l-a interpretat în filmul "Febra iubirii/ Jungle Fever" (1991), de Spike Lee.

Urmărește
413 afișări
Imaginea articolului Halle Berry spune că nu a făcut duş timp de două luni pentru a intra în pielea unui personaj - VIDEO

Halle Berry (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Halle Berry, în vârstă de 47 de ani, şi-a făcut debutul în actorie alături de Samuel L. Jackson în drama "Febra iubirii/ Jungle Fever", în care a jucat rolul unei tinere dependente de cocaină şi a decis să nu se spele pe durata filmărilor, aproximativ două luni, conform contactmusic.com.

"Nu am fumat crack (un derivat al cocainei, n.r.). Acolo am tras linia, dar toate astea s-au întâmplat cu 23 de ani în urmă şi eram începătoare, aşa că nu puteam decât să încerc să fiu acel personaj, deci nu am făcut duş pe toată durata filmărilor, adică aproximativ opt săptămâni", a spus Halle Berry la emisiunea matinală "Live! with Kelly and Michael", de pe postul WABC-TV.

Zece ani mai târziu, Halle Berry a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, cu rolul Leticiei Musgrove din filmul "Puterea dragostei/ Monster Ball" (2001), de Mark Forster.

Halle Berry este una dintre actriţele cel mai bine plătite de la Hollywood şi se implică adeseori în producţia filmelor în care este distribuită. Actriţa americană este şi una dintre imaginile oficiale ale brandului Revlon.

Halle Berry a devenit cunoscută cu rolul din filmul "Bumerangul/ Boomerang" (1992) şi a confirmat aşteptările criticilor de specialitate cu rolurile din "Familia Flintstones: Aventuri în Epoca de Piatră/ The Flintstones" (1994) şi "Bulworth" (1998). Pe lângă Oscarul câştigat în 2002, pentru "Puterea dragostei/Monster's Ball", Halle Berry a devenit un star mondial cu roluri precum cele din franciza "X-Men", "Cod de acces: Swordfish/ Swordfish" (2001) şi "Să nu mori azi/ Die Another Day" (2002). Actriţa a regăsit succesul de odinioară şi în anii 2010, cu filmele "Atlasul norilor/ Cloud Atlas" (2012) şi "Apel de urgenţă/ The Call" (2012).

Halle Berry a câştigat însă şi o Zmeură de Aur pentru cea mai proastă interpretare feminină, în 2005, pentru rolul din "Catwoman", şi este una dintre puţinele actriţe de la Hollywood care s-au prezentat la ceremonie pentru a-şi ridica în persoană acest trofeu deloc invidiat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici