- Home
- Life-Inedit
- BERLIN, (28.09.2011, 15:01)
- Florin Badescu ,
Heidi, oposomul saşiu, a murit
Heidi, oposumul saşiu, care a încercat să ghicească pentru televiziunea americană ABC câştigătorii premiilor Oscar din acest an, a murit miercuri, au anunţat reprezentanţii grădinii zoologice din Leipzig.
Urmărește
428 afișări
Heidi, oposomul saşiu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Heidi, oposumul saşiu, a închis ochii pentru totdeauna", se afirmă într-un comunicat emis de această grădină zoologică. În vârstă de trei ani şi jumătate, animalul era tratat de câteva săptămâni din cauza unor probleme de sănătate. Conducerea grădinii zoologice din Leipzig a decis să o eutanasieze, "pentru a o scuti de noi suferinţe".
Două ipoteze au fost avansate pentru a explica afecţiunea oculară de care suferea Heidi: un regim drastic înainte de a fi abandonată în Statele Unite ale Americii sau, dimpotrivă, o creştere excesivă în greutate, ce a condus la o acumulare de grăsime în spatele ochilor.
Heidi se înscrie pe lunga listă a animalelor celebre în Germania, precum ursul polar Knut, vedeta grădinii zoologice din Berlin, decedat în primăvara anului 2011, şi caracatiţa Paul, ocupantul unui acvariu din Oberhausen, care a prezis rezultatele meciurilor de fotbal de la Cupa Mondială din Africa de Sud din 2010, decedat în toamna anului 2010.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Pagina de pe Facebook a oposumului Heidi are 332.963 de fani, în comparaţie cu cea a cancelarului german Angela Merkel, care are 107.000 de fani.
Înainte de gala Oscar, micuţul marsupial era eliberat în fiecare zi într-o curte în care erau amplasate un rând de cinci statuete cu fotografiile celor cinci nominalizaţi în fiecare categorie. Câştigătorul trebuia să fie pe statueta pe care Heidi o atingea prima cu una dintre lăbuţele ei. Alegerile ei erau transmise în emisiunea "Jimmy Kimmel Live!" de postul american ABC.
Heidi a greşit o singură dată când a prezis atribuirea Oscarurilor înaintea galei din acest an. Astfel, micuţul marsupial a prezis corect că Natalie Portman şi Colin Firth vor câştiga Oscarurile pentru cea mai bună actriţă şi, respectiv, cel mai bun actor, însă a ales "127 Hours" drept filmul câştigător, ceea ce era, de altfel, destul de improbabil. Oscarul pentru cel mai bun film a revenit în acest an peliculei britanice "Discursul regelui/ The King's Speech", care a avut cele mai multe nominalizări şi care a obţinut, în total, patru trofee din partea Academiei americane.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe