- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (27.01.2014, 17:32)
- Florin Badescu
Helen Mirren va primi cea mai înaltă distincţie la premiile BAFTA 2014
Actriţa britanică Helen Mirren va fi recompensată cu cea mai înaltă distincţie - Fellowship - ce va fi acordată la gala de decernare a premiilor oferite de British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), pe 16 februarie, la Londra.

Helen Mirren (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)
Recompensată deja cu Oscar şi cu BAFTA, actriţa Helen Mirren va primi acest trofeu în semn de recunoaştere pentru contribuţia ei extraordinară adusă industriei cinematografice, au precizat organizatorii galei BAFTA, informează hollywoodreporter.com.
Printre actorii şi cineaştii recompensaţi de-a lungul anilor cu BAFTA Fellowship se numără nume precum Charlie Chaplin, Alfred Hitchcock, Steven Spielberg, Sean Connery, Elizabeth Taylor, Judi Dench, Vanessa Redgrave şi Martin Scorsese.
"Aceasta este cea mai mare recompensă profesională pe care pot să mi-o imaginez, cu siguranţă una la care nu am visat niciodată pe vremea când eram elevă la Westcliff-on-Sea, în comitatul Essey. Faptul că m-am alăturat acelei liste de nume legendare este copleşitor", a declarat Helen Mirren.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Helen Mirren, a cărei carieră în cinematografie a început în anii '70, are o relaţie specială cu aceste premii britanice, fiind recompensată cu patru BAFTA, inclusiv unul pentru rolul din "Regina/ The Queen", un rol care i-a adus şi premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă.
Helen Mirren a început să joace încă din liceu, iar mai târziu a făcut studii clasice de actorie la New College of Speech and Drama din Londra. La 20 de ani, ea s-a alăturat Teatrului Naţional pentru Tineret, unde şi-a făcut debutul pe scenă în rolul Cleopatrei, după care a jucat în numeroase piese de William Shakespeare. Deşi Mirren este deseori descrisă ca fiind cea mai respectată actriţă clasică a Marii Britanii, ea a fost mereu dispusă să iasă din zona sigură a convenţionalului, aşa cum poate fi observată în filme precum "Cal" şi "Monteriano". În ambele producţii, ea joacă roluri de femei mature îndrăgostite de bărbaţi mai tineri.
Actriţa britanică, a cărei carieră strălucită include roluri notabile precum cele din "Age of Consent" (regizat de Michael Powell, 1969), "Calendar Girls" (regizat de Nigel Cole, 2003) şi "Gosford Park" (regizat de Robert Altman, 2001), a primit recent şi un premiu pentru întreaga carieră, la cea de-a 25-a gală a premiilor Academiei de Film Europene, în 2012.
În vârstă de 68 de ani, actriţa britanică Helen Mirren a primit de-a lungul unei bogate cariere în film, teatru şi televiziune numeroase distincţii importante, inclusiv câteva premii Emmy şi BAFTA. Mirren a fost recompensată în 2007 cu premiul Oscar pentru rolul din "Regina/ The Queen" şi a primit alte trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din "The Madness of King George", "Gosford Park" şi "The Last Station".
Helen Mirren a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2003.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe