Gala Media Music Awards a început, joi, la ora 19.00, în Piaţa Mare din Sibiu, unde câteva mii de persoane au stat până la miezul nopţii pentru a urmări spectacolul oferit de unii dintre cei mai cunoscuţi artişti din România.
Pe scena din piaţa centrală a oraşului a urcat şi primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, care a înmânat premiul de excelenţă.
„Sibiul a reuşit să atragă în ultimii ani foarte multe evenimente de amploare şi de valoare. Cred că Media Music Awards se potriveşte cu Sibiul. Îi felicit pe toţi artiştii care participă în această seară la evenimentul din Piaţa Mare. Mai fac o remarcă: în 2007, Sibiul a reuşit să revină Capitală Culturală Europeană, astăzi (joi – n.r.), datorită dumneavoastră, este capitala hit-ului românesc. Voi înmâna premiul de execelenţă, iar în plic scrie: Holograf”, a spus Iohannis.
Componenţii formaţiei Holograf au urcat pe scenă în aplauzele miilor de spectatori, iar Dan Bitman i-a mulţumit primarului Iohannis şi sibienilor.
„Este o mare onoare pentru noi în seara aceasta să primim acest premiu, mai ales din partea primarului Iohannis. Mulţumim frumos. Suntem una din puţinele trupe care de 30 de ani – şi nu exagerez cu nimic – de 30 de ani venim la Sibiu şi am văzut, cel puţin în ultimii ani, ce mult s-a schimbat acest oraş. Vă mulţumim mult pentru dragostea cu care ne-aţi primit de fiecare dată. Mulţumim”, a spus Dan Bitman.
Potrivit organizatorilor, premiile la ediţia din acest an a Media Music Awards au fost:
Best Group – Voltaj;
Best Song – Alb Negru Official feat. Rares & Ralflo – „Mi-e sete de tine”;
Best Male – Alex Velea;
Best Female – Andra;
Best Dance – Connect-R;
Media Forest Award – Elena Gheorghe;
Best Hip-hop – GuessWho – „Onoare”;
Best Rock – Holograf,
Best International – Low Deep T- Deep House singer songwriter and producer;
Best Zonga – Carla’s Dream feat Inna – „P.O.H.U.I.”;
Best Online (trilulilu) – Loredana & Cabron – „Apa”;
Best New Artist – What’s Up;
Best Label – Cat Music;
Best Featuring – Smiley & Alex Velea;
Best Video – What’s Up & Andra – „K la meteo”;
Premiul de excelenţă – Holograf;
Fastest Climber – Andra – „Inevitabil va fi bine”;
Fans like Award – Connect-R şi Lala Band, la egalitate;
Best Comeback – Vama – „Perfect fără tine”;
Best Pop – Alb Negru feat Ralflo & Rares – „Mi-e sete de tine”;
Kiss Award – Connect-R – „Dă-te-n dragostea mea”.
Pe durata celor aproape cinci ore de spectacol au cântat, live, Holograf, Andra, Vama, Smiley, Alex Velea, Connect-R, Corina, LaLa Band, Vunk, Elena Gheorghe, Voltaj, Andreea Bănică, What’s Up, Cabron, Anda Adam, Deepcentral, Guess Who, Puya, Maximilian, Grasu XXL, Zdob şi Zdub, Delia, Fly Project şi Faydee.