- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (10.10.2011, 23:05)
Inconştienţă sau pasiune pentru sport? Femeia care a născut imediat după ce a alergat 6 ore la maraton - VIDEO
O femeie din Statele Unite ale Americii a născut o fetiţă după ce a alergat în cadrul unui maraton la Chicago.

Inconştienţă sau pasiune pentru sport? Femeia care a născut imediat după ce a alergat 6 ore la maraton
Amber Miller, însărcinată în 39 de săptămâni, a vrut cu orice preţ să alerge la maratonul Chicago şi a trecut linia de sosire în şase ore şi 25 de minute, scrie dailymail.co.uk.
Deşi spre finalul cursei a început să aibă contracţii, femeia în vârstă de 27 de ani a continuat să alerge, iar după terminarea maratonului a născut o fetiţă.
"A fost cea mai lungă zi din viaţa mea, însă maratonul a fost mai uşor decât naşterea", a declarat proaspăta mămică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Mama atletică a declarat că a primit aprobarea medicului să alerge jumătate din maraton, iar soţul ei i-a fost alături pe perioada cursei şi a susţinut-o. Miller a spus că a alergat în mod regulat pe perioada sarcinii, iar organizatorii maratonului nu s-au opus participării sale la competiţie.
"Am alergat jumătate de cursă şi am mers cealaltă jumătate. Aşa am reuşit să trec linia de sosire", a spus femeia.
Amber a mai alergat în cadrul unui maraton şi când a fost însărcinată în patru luni cu fiul ei, Caleb.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe