Video INTERVIU - Cornel Ilie: Toată paranoia că am fost în pericol mult timp, un efect exagerat după Colectiv - VIDEO

Cornel Ilie vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre evoluţia trupei Vunk, despre turneele şi concertele susţinute în 2015, dar şi despre cele viitoare. Artistul povesteşte despre modul în care se manifestă publicul din România, dar şi din Republica Moldova la concertele formaţiei Vunk şi vorbeşte şi despre "colecţia de vise" pe care au strâns-o în urma show-urilor susţinute în diferite oraşe.

Totodată, liderul trupei Vunk vorbeşte despre cum este afectată industria muzicală după ce spaţiile unde se desfăşurau concerte au fost închise, precizând că toată această paranoia care s-a creat în ultima perioadă este un efect exagerat al tragediei din clubul Colectiv, unde, pe 30 octombrie, a avut loc un incendiu, în urma căruia 62 de persoane şi-au pierdut viaţa. "Nu, n-a fost nimeni în pericol. Să nu luăm un caz tragic şi să facem o regulă", spune Cornel Ilie referitor la ideea că românii ar fi fost în pericol la concertele la care au mers înainte de tragedia din clubul Colectiv.

De asemenea, Cornel Ilie vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre cine ar trebui să schimbe România pentru a deveni "o ţară ca afară", despre noii artişti şi concursurile muzicale, dar şi despre noul univers al trupei Vunk.

Prezentăm interviul acordat de Cornel Ilie agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: În 2015, aţi susţinut un turneu în mai multe oraşe din România, aţi făcut "Înconjurul lumii". Este diferit publicul din provincie faţă de cel din Bucureşti?

Cornel Ilie: Este foarte diferit şi este diferit şi în fiecare oraş. Sunt puţin diferiţi şi noi, cumva, trebuie să împărţim în nu ştiu câte zone. Oricum, este Bucureştiul, unde se desfăşoară foarte multe evenimente şi lumea şi-a crescut, cumva, nivelul de toleranţă faţă de orice eveniment, şi-a crescut pretenţiile, metoda de selecţie este cu totul alta. În schimb, în alte oraşe, unde nu se întâmplă atât de multe evenimente şi nu sunt atât de multe locaţii unde să se întâmple evenimente, publicul e mai receptiv, are mai multă poftă să se hrănească cu un spectacol. Mai este, după aia, publicul din Chişinău, care mi se pare că este mult mai românesc decât foarte multe publicuri din România. Acolo există un respect foarte mare faţă de limba română, în primul rând, şi se bucură să audă limba română, să o vorbească şi folosesc nişte cuvinte pe care noi le-am cam uitat, care sunt foarte melodioase, foarte poetice. Şi, acolo, când intri în lumea lor, când mergi la un spectacol, trimit o căldură pe care nu pot nici să o definesc, nici să o traduc. Dar clar ce simţim acolo este puţin diferit faţă de anumite oraşe din România, unde lumea e mai rece. Asta nu înseamnă că le place mai mult sau mai puţin, ci se traduce şi prin faptul că mulţi nu ştiu să se manifeste şi aici apare o mică tristeţe. Lumea nu ştie cum să reacţioneze: nici când se bucură, nici când se supără, nici când nu le place ceva şi stau pur şi simplu, sunt foarte pasivi. E interesant, pentru că trebuie să intri puţin în mintea lor, să îi înţelegi ca apoi să ştii pe ce butoane să apeşi ca să îi trezeşti. Până la urmă e un spectacol şi trebuie să îl faci pe cel ce vine acolo şi plăteşte un bilet să uite de el, să uite de lumea lui reală şi să îl duci tu într-o lume a ta. De fapt, asta e toată miza unui spectacol. Noi am plecat în turneul acesta pornind de la 18 oraşe şi a mers atât de bine, surprinzător, pentru că există o piaţă muzicală în care biletele se vând puţin, nu e ca şi cum România ar fi vreun rai al artiştilor, şi l-am mai extins cu încă şase oraşe. A fost un tur de forţă, s-a numit "Înconjurul lumii". Ce ne-am propus noi de la acel turneu a fost şi să ne cunoască ei pe noi mai bine şi să ne cunoaştem şi noi publicul mai bine şi să ne întâlnim în nişte locaţii în care nu mai fusesem până atunci, în teatre şi case de cultură. Acolo am strâns cea mai mare colecţie de vise, aşa am numit-o noi - aproape 5.000 -, pentru că, la intrarea fiecărei săli în care am cântat, cei care intrau puteau să completeze un fel de carte poştală, cu hashtag-ul "visul meu este" şi fiecare trebuia să spună care este visul lui, oricât de aberant era sau cât de măreţ, şi, sub formă de anonimat, noi extrăgeam câteva la finalul fiecărui concert şi spuneam "Uite cum visează lumea din Suceava, din Iaşi, din Chişinău ş.a.m.d", astfel puteam să facem şi noi comparaţii, să vedem care sunt diferenţele dintre zone. Trebuie să publicăm online cele aproape 5.000 de vise. Vor fi anonime. A fost un exerciţiu de încredere, al lor faţă de noi şi al nostru faţă de noi înşine, să vedem dacă lumea intră uşor în jocul nostru.

Reporter: Poate fi definit acest turneu ca un succes? Aţi reuşit să vă cunoaşteţi mai bine?

Cornel Ilie: Da. Ca un succes - depinde pe ce paliere cauţi succesul. Financiar, niciodată nu plecăm de la ideea că trebuie să facem profit din aşa ceva, pentru că investim foarte mult în producţia de spectacol, de aici şi pofta noastră de a crea concertele de toamnă, cele de la Sala Polivalentă. De patru ani facem lucrul ăsta şi investim foarte mult acolo, niciodată n-am ieşit într-un profit, nici măcar pe zero, dar spectacolele pe care le creezi tu şi pe care le pui tu în scenă cred că trebuie să fie momentul în care să investeşti - ca creaţie, imaginaţie, pe urmă şi ca bani -, să îţi pui în scenă lumea ta. Nu contează câtă lume se regăseşte în ea, e de datoria ta ca, atunci când îi chemi la tine acasă, unde îţi pui tu scena, să le arăţi cea mai bună parte a ta, din acea perioadă, pentru că este singurul moment în care poţi să faci tu ce vrei, tot ce vrei tu să comunici şi nu eşti chemat undeva. În restul anului, cânţi la tot felul de festivaluri de oraşe, în cluburi, la petreceri private, acolo eşti chemat, cânţi şi cu alţi artişi, dar aici vii tu şi propui tu ceva. E de datoria noastră să propunem tot timpul lumea în care credem şi să încercăm să găsim publicul care să se regăsească în ceea ce facem noi, în acel moment. Aşa că, pentru noi, a fost un mare succes, pentru că, în primul rând, ne-am depăşit noi pe noi înşine, am călătorit 12 zile la rând, din cele 18 extinse până la 24, a fost în fiecare zi în câte un alt oraş, o echipă de 40 de oameni. Nu e simplu să treci aşa prin ţară, mai ales că ştim care sunt condiţiile. Cu 15 intrumentişti. Pentru noi, a fost un exerciţiu şi a fost foarte bun. Ca dovadă, în toamnă plecăm din nou în turneu, cred că în tot cam atâtea oraşe, pentru că avem de lansat un album nou şi o să luăm la rând iarăşi toate teatrele şi casele de cultură din ţară.

Reporter: Spuneai, la un moment dat, că ţi-ar plăcea să locuieşti în străinătate. Ce te reţine în România?

Cornel Ilie: Mi-ar fi plăcut acum câţiva ani să mă mut în străinătate, mi-ar fi plăcut în Londra sau Amsterdam - acestea erau atunci primele variante, între timp, am mai întâlnit locuri frumoase, dar Londra rămâne în continuare preferata mea. În schimb, de ceva vreme, dacă ar fi să mă mut în ţară undeva, ar fi la Sibiu. În momentul ăsta, nu m-aş vedea trăi într-o altă ţară decât România. Ceea ce am spus atunci era acum câţiva ani, cu o altă minte, cu un alt suflet şi cu alte responsabilităţi. Acum nu m-aş vedea plecând. Poate doar să muncesc o perioadă undeva, să colaborez cu cineva, asta aş vrea, să lucrez cu oamenii din străinătate, să văd cum gândesc, să mai învăţ ceva de la ei, dar nu m-aş muta niciodată. Oricât de rău credem noi că este aici este superb.

Reporter: Voi aveţi câteva piese în care criticaţi România şi felul în care se prezintă România în prezent. Aţi avut "Vreau o ţară ca afară", "Ne facem auziţi" şi recent aţi lansat "Respectă-te, române". Ce impact au avut aceste piese în mintea românilor?

Cornel Ilie: Păi au devenit nişte sintagme. "Vreau o ţară ca afară" a devenit un fel de lozincă, am tot văzut-o pe la tot felul de mitinguri, a fost preluată. Plecând de la "vreau o ţară ca afară" - noi în piesă avem şi alte versuri "vreau o şcoală ca afară", "vreau spitale ca afară" -, se extinde la orice domeniu. Şi am văzut această sintagmă în foarte multe manifestări, în care lumea milita pentru aşa ceva. Nu neapărat mitinguri în stradă. Au prins foarte bine pentru că sunt cuvintele pe care cred că ni le spunem toţi în minte, dar nu ştim să le formulăm, de fapt, cu voce tare. N-a fost un manifest faţă de România, ci faţă de felul în care este condusă România. Cel mai mult noi ne adresăm oamenilor care cred că puterea stă în mâinile funcţiilor celor care conduc România, dar nu, toată puterea stă în oameni, nu în funcţii. Pe lângă faptul că suntem mult mai mulţi, cred că suntem şi mai cinstitţi şi avem o responsabilitate pe care o simţim mult mai bine decât cei care sunt acolo, în Parlament şi în toate clădirile mari de piatră, pentru că noi, ăştia mai simpli, muncim şi chiar simţim ce se întâmplă în ţara asta, ei nu prea văd, pare că nu au geamuri în acele clădiri şi pare că nu au geamuri nici la maşini şi când se plimbă nici asta nu sunt în stare să vadă. Şi atunci chiar nu ne interesează ce fac ei. Eu cred că tot ceea se se poate schimba pleacă de la omul de pe stradă. Cel care traversează strada corect, cel care nu mai aruncă ţigara pe geam din maşină. Lucrurile astea mici. Dacă fiecare dintre noi ne construim o lume a noastră corectă şi frumoasă în jurul nostru se extinde şi la ceilalţi şi după aia nu o să mai fie atât de mari problemele şi toate gărurile astea pe care le vedem şi dramele cu ce rău e în ţara asta. E rău pentru că suntem atenţi doar la lucrurile rele, dar sunt extrem de multe lucruri frumoase şi oameni foarte mişto pe care nu prea îi băgăm în seamă. Dar trebuie să le scoatem şi pe astea în faţă, pentru ca lumea să prindă iar curaj.

Reporter: Cât crezi ca va dura până când România va deveni "o ţară ca afară"?

Cornel Ilie: Păi, depinde cât de mult se deteriorează ce înseamnă afară, pentru că, acum, în momentul acesta, sunt o grămadă de ţări în care n-aş vrea să fie (România, n.r.) ca acolo şi acesta nu este nepărat un semn bun. Asta nu înseamnă că ne creştem noi standardul, ci scade în alte ţări, dar eu cred că nu mai e mult. Cred că tot haosul ăsta şi-a atins punctul cel mai de jos şi acum nu avem unde decât să creştem , n-avem unde să coborâm mai jos decât am făcut-o până acum. Dar trebuie să avem mai multă încredere în noi şi să fim mai puţin suspicioşi că toată lumea vrea să ne fure ceva, să ne ia de la gură sau că tot timpul trebuie să ne dea cineva ceva. Trebuie să muncim pentru ceea ce vrem, trebuie să avem încredere în oameni, să nu mai plecăm de la prezumţia că toţi sunt hoţi, toţi sunt răi, toţi vor să ne mintă. Trebuie să plecăm cu mai multă încredere, în primul rând, în noi înşine şi, apoi, să avem încredere şi în cei de lângă noi.

Reporter: În ultima perioada s-au închis mai multe cluburi, şi din Bucureşti, şi din ţară, ca urmare a tragediei din clubul Colectiv. Cât de tare este afectată industria muzicală, cum vă afectează pe voi, ca trupă?

Cornel Ilie: E afectată orice formă de industrie artistică. Pe lângă tragedia în sine, urmează un carambol. S-au închis foarte multe locaţii în care foarte mulţi oameni - nu contează cât de valoroşi sunt, din ce domeniu - nu mai au unde să se manifeste şi nici nu li se oferă vreo alternativă. Mai mult decât atât, s-au închis locaţii care sunt legate de primării. Spuneam că noi plecăm acum în turneu în case de cultură, dar nu toate sunt cu avizele la zi. Încă avem probleme, încă nu ştim în toate oraşele în care mergem dacă putem să mergem. Nici ele nu sunt puse la zi. Situaţia e foarte rea, se pierd foarte multe locuri de muncă. (...) Teatrele... e o dramă, care încă nu se simte acum, ca efect, dar, în timp, să pui nişte artişti în stradă şi să nu mai aibă din ce să câştige, asta este un lucru foarte trist, pentru că există o risipă de talent, pe care nu ai cum să o cuantifici. Chiar e foarte rău. În momentul ăsta, dacă vrei să faci un spectacol, pe lângă că tu trebuie să ţi-l finanţezi şi trebuie să faci cumva să faci rost de bani, nu ai unde să îl pui în scenă. Sunt atât de puţine locuri rămase încât e bătaie pe ele şi mulţi o să se elimine singuri, pentru că nu o să poată să ţină piept cu alţii. Nu ştiu cum o să se repare lucrurile. Nu ştiu cum o să se repare lucrurile, de exemplu, pentru cei care au afaceri în locurile astea care sunt cu risc seismic şi li s-a spus ca în 24 de ore să închidă afacerea. Bun, dar nu îi dai nicio variantă omului ăluia să-şi continue modul de viaţă. Aşa a fost şi cu trupele, şi cu artiştii, şi cu actorii: "Vă închidem locurile!". Nu ştiu cât de corect e să le închidă pe toate sau toate care au fost închise cât de corect au fost închise. Eu ştiu caz în Centrul vechi, al unui club care avea toate condiţiile să poată să funcţioneze şi nu i-au dat avizele şi nu ştie de ce. Şi sunt o grămadă. Aud exemplul ăsta, prin terţi, dar dramele oamenilor ălora care sunt puşi în situaţia în care trebuie să găsească soluţii cum să trăiască sunt foarte mari. Dar nu se mai vorbeşte despre ele, pentru că, evident, apar tot timpul alte probleme, vin şi sărbătorile, toată lumea o să fie dirijată către o stare mult mai frumoasă şi către gânduri pozitive, dar, din ianuarie încolo, o să rămână nişte drame.

Reporter: Aceste cluburi se închid în principal pentru că se spune că reprezintă un pericol pentru public. Te-ai simţit vreodată în pericol pe scenă?

Cornel Ilie: Nu, niciodată. Am cântat în orice loc în ţara asta, orice formă de loc care poate fi numit periculos acum, dar, acum câteva luni, un an, doi, trei, patru, zece ani, nimeni nu şi-a pus problema asta. E un efect uşor exagerat toată paranoia asta că am fost în pericol atâta timp şi n-am ştiut. Nu, n-a fost nimeni în pericol. Să nu luăm un caz tragic şi să facem o regulă. Aşa cum erau locurile alea, proaste sau periculoase, erau nişte locuri în care lumea se distra. Cred că undeva acolo, în sufletul şi mintea oamenilor, toată tragedia aia a scos lumea în stradă şi pentru faptul că, OK, s-a găsit cumva afectiv şi emoţional vina către tot ce înseamnă conducere, că e ISU, că e SMURD, că sunt spitale, dar undeva acolo cred că lumea a simţit şi pericolul că, pe lângă faptul că nu ne lasă să trăim cum trebuie, nu mai putem nici să ne mai distrăm acum. Românul are şi el o plăcere, seara se distra şi el cumva şi pare că i-a luat şi lucrul ăsta, e pusă în pericol şi partea asta. Acum nici nu mai pot să-mi fac de cap, să uit de problemele din ziua care a trecut, pentru că s-ar putea să mor. Şi cred că asta, undeva acolo, s-a trezit şi a creat tot valul ăsta de protest, dar nu cred că a fost, în alte condiţii, lumea în pericol. Se folosesc artificii şi tot felul de efecte pirotehnice în ţara asta şi peste tot în lumea asta. Evident că, la un moment dat, o dată la un an, doi, trei, se întâmplă undeva o scânteie, se produce vreun scurtcircuit şi cineva să-şi aducă aminte "Da, şi eu am fost în pericol acum doi ani, când a luat foc nu-ştiu-ce". Da, şi la noi a luat foc ceva, dar nu a fost din vina nimănui, a fost, pur şi simplu, o coincidenţă proastă. OK, e foarte bine că se iau toate măsurile acum, lumea trebuie să fie în siguranţă, dar dă-le şansa asta. De ce nu şi-au pus problema când s-au dat avizele ălea? Acum, dacă se adună toţi oamenii aceştia cărora li s-au închis cluburile să dea în judecată tot ce înseamnă primării, stat, e rău, e iureş, pentru că pot să facă lucrul acesta, măcar moral. (...) Şi totul a plecat de la un simplu concert.

Reporter: Care s-a terminat tragic.

Cornel Ilie: Care nu s-a terminat, încă mai ţine.

Reporter: Ai cântat recent în limba franceză. Cât de greu este pentru un artist să transmită un mesaj, prin cântecul pe care îl interpretează, într-o altă limbă decât cea natală?

Cornel Ilie: Nu sunt vorbitor de limba franceză, ştiu puţin franceza, o înţeleg mai mult decât o pot vorbi, dar, în momentul în care am ales cântecele pe care să le interpretez acolo, am încercat să înţeleg textul, să întreb pe cineva să-mi spună exact ce se întâmplă în piesa aia, să citesc printre rânduri ca să pot să transmit ce e în cuvintele alea. Nu ştiu cât de greu e, e foarte subiectiv, până la urmă poate să spună cel care ascultă dacă a redat vreo emoţie sau, pur şimplu, a cântat acolo nişte cuvinte. Până la urmă, ţine foarte mult de intuiţie şi să înţelegi: e o sumă de a asculta originalul şi felul în care cânţi tu şi înţelegi cuvintele alea şi ce putere le dai. Mi-am asumat cântecele alea ca şi cum ar fi fost scrise de mine, acum nu ştiu dacă a ieşit cum trebuie sau nu.

Reporter: Trupa Vunk a trecut, de-a lungul vremii, prin mai multe schimbări. Cum arată noul univers Vunk?

Cornel Ilie: Arată foarte puternic, e în cea mai bună stare de până acum şi ne simţim şi mai puternici, în sensul că am găsit o limită peste care să trecem de a nu ne pune presiune pe noi înşine, să simţim nevoia că trebuie să demonstrăm ceva. Cu toate că, am mai spus, ca să fii artist trebuie, de fiecare dată, să reconfirmi şi tot timpul eşti la debut, de fapt. Niciodată nu eşti împlinit sau să spui "Gata, acum eu sunt ăla mare". Tot timpul lumea te ia de nou şi tot timpul trebuie să spui lucrurile corect şi foarte firesc. Avem un univers pe care am tot încercat să îl definim cât de cât. De asta, la cinci ani după ce ne-am regăsit sub vorba Vunk, scris cu "u" nu cu "a", am propus ideea asta că am găsit un univers.Acum un an am avut "Oraşul Minunilor. De la un oraş am ajuns la o lume, pe care am înconjurat-o în primăvara, şi acum, în toamnă, am ajuns la un univers pe care o să-l punem şi sub forma unui album, în februarie, o să fie cel mai rock album al nostru, şi ca atitudine, şi ca sound, şi ca tot ce înseamnă starea unui album, deşi nu se mai scriu albume foarte multe. Artiştii nu mai văd un sens în a scrie un album, pentru că nu se mai cumpăra. Însă, nu scrii şi nu creezi doar pentru a ţi se cumpăra ceva, ci şi pentru tine, pentru pofta ta, pentru respectul tău faţă de tine şi faţă de cei care pun preţ pe un produs unit şi o să ţinem la chestia asta în continuare şi o să facem albume tot timpul cât o să ne propunem să scriem muzică, nu doar aşa să aruncăm câte o piesă, pentru că şi piesa aia trebuie extrasă dintr-o lume anume. Între un album şi altul poţi să faci şi lucrul ăsta, dar nu poţi să faci doar asta, nu cred că e corect faţă de tine şi mi se pare că îţi cobori cumva standardele şi ştacheta pe care ţi-ai pus-o de la început.

Reporter: Aţi şi colaborat cu diverşi artişti pentru piesele voastre. Care sunt următorii pe lista?

Cornel Ilie: Aici e foarte greu. E o listă foarte mare cu care am colaborat deja. Este o mică problemă, pentru că nu mai vin din urmă mulţi artişti. Şi spun artişti şi nu nume, pentru că vin din spate foarte multe nume, dar cu o extrem de puţină personalitate. Chit că la un moment dat părea că am avut nişte alegeri ciudate sau nepotrivite, cu toţi cu care am încercat şi cu care am colaborat, toţi au o personalitate artistică - că ne place sau nu ne place de ei. Dar, acum, din urmă, sunt foarte puţini cei care vin şi e puţin înfricoşător că pe zona asta de rock se întâmplă prea puţine lucruri. Nici nu poţi să ajungi foarte bine la numele noi, trebuie să cauţi foarte adânc şi cei care sunt foarte buni nu prea sunt băgaţi în seamă, pentru că pleacă din start cu o ştampilă greşită - "a, sunt underground sau cântă rock, deci nu o să aibă succes" - şi ei îşi pun o ştampilă - "eu nu trebuie să mă compromit, nu trebuie să mă placă prea multă lume, pentru că, dacă mă place prea multă lume, ceva e în neregulă". Aici e o mică limită pe care trebuie să o depăşeşti. Cred că fiecare ar trebui să se exprime şi apoi să vadă dacă îi place lumea, câtă lume, care lume. Apropo de colaborări, o să avem miercuri (16 decembrie, n.r.) un concert în Hard Rock Cafe, "Hituri şi Mituri" se numeşte, este ultimul din Bucureşti în acest an. El trebuia să aibă loc în noiembrie, l-am amânat pentru că s-a întâmplat ce s-a întâmplat la Colectiv, trebuia să se ţină la o săptămână sau două după aceea şi chiar nu simţeam că putem să ţinem spectacolul ăsta, că n-avem cum să ne distrăm şi să bucurăm şi să cântăm. Cred că nici noi, nici publicul. Atunci l-am amânat pentru 16 decembrie şi am vrea să facem şi acolo nişte duete şi am tot căutat şi încă n-am găsit.

Reporter: Sunt în prezent câteva concursuri muzicale. De acolo nu apar noi artişti?

Cornel Ilie: Apar. Problema este aşa: cei care sunt încă în concurs nu pot să facă nimic până nu ies din concurs, după ce ies din concurs, nu ştiu câţi dintre ei nu pleacă de acolo cu o mică depresie, pentru că toată aura acelor concursuri, în momentul în care ele sunt în desfăşurare, atenţia pe care o au asupra lor este foarte mare. Este şi o presiune a publicului, este şi presiunea pe care şi-o pun ei, e presiunea concursului, presiunea juriului ş.a.m.d. Imediat cum au ieşit din acel concurs, se stinge lumina peste ei, nu mai sunt în lumina aia, nu mai sunt în atenţie şi cred că e o stare foarte stranie şi nu ştiu câţi dintre ei găsesc puterea să treacă peste asta şi să aleagă din povestea unui concurs ce i-ar ajuta ca artişti. Nu gloria, ci să înveţe. (...) Legat de "Vocea României, am tot aşteptat şi încă aştept să văd pe un concurent, care în prima etapă, să vină de acasă cu ideea că vrea să fie antrenat de Chirilă, să ajungă acolo, să cânte, să nu se întoarcă Tudor, să se întoarcă alţii şi el să spună "nu vreau să mai continuu, pentru că nu vreau să merg cu oricine, eu am vrut să fac lucrul ăsta". Pe când toţi vin acolo, nu contează cine se întoarce, numai să rămână acolo. Înţeleg, pentru că este o şansă foarte mare să te vadă lumea, dar nu ştiu cât te ajută să te construieşti. De fapt, te minţi singur. Adică, dacă vii acolo cu o alegere, să o ţii până la capăt. Eu, dacă aş vedea un concurent că face lucrul ăsta, eu l-aş suna şi aş face orice pentru el, pentru că îmi dau seamă că ar fi foarte puternic din punct de vedere artistic. Şi nu ştiu când o să se întâmple lucrul acesta. Asta nu îneamnă că ceilalţi sunt mai puţin valoroşi, dar aş vrea să văd şi omul ăsta.

Reporter: Spuneai într-un alt interviu că ţi-ai dori să compui muzică pentru filme. Ce te reţine?

Cornel Ilie: Filmele şi lipsa nevoii regizorilor români de a folosi muzică în film. Cele mai multe filme din România nu prea folosesc muzică. Sunt cam două tipuri de filme; cele de concurs, în care Doamne fereşte! să pui muzică, pentru că s-a dus toată tristeţea filmului şi toată tăcerea aia apăsătoare - 90% din filmele româneşti de concurs nu le înţeleg, n-aş vrea să mă uit, nu-mi face plăcere, simt că mă ceartă filmul şi de ce să fac chestia asta? -, şi mai sunt unele filme care sunt extrem de comerciale, care nu folosesc muzică scrisă special pentru ele, ci o coloană sonoră. Dar foarte puţini regizori, şi aici îl am în minte şi tot timpul l-am avut în minte pe Nae Caranfil, care face lucrul ăsta şi care pune accent pe muzică. Muzica aia are un rol atât de important şi ea trebuie să se construiască de la o temă anume, să treacă şi să te ducă prin mai multe stări. Muzica aia se transformă odată cu filmul, cu rolurile. Încă la noi nu se concep aşa filmele. Eu aştept, cânt în lumea mea, am acolo idei şi cred că nu sunt singur, cred că sunt foarte mulţi care ar vrea să facă lucrul ăsta şi care l-ar face foarte bine, dar şi industria de cinema este în creştere şi, la un moment dat, o să se întâmple să se intersecteze lumile astea două.

Reporter: Pe lângă muzică, mai ai şi alte pasiuni, printre acestea numărându-se şi aceea de a scrie. Ai început să scrii un roman, apoi ai scris acea poveste despre băieţelul UNU, ce şanse sunt să vedem toate aceste poveşti în format tipărit?

Cornel Ilie: Păi, e unul dintre visuri. Aş vrea la anul să se întâmple lucrul ăsta, ştiu că depinde numai de mine, n-am o şcoală pentru aşa ceva, nu sunt antrenat să gândesc aşa, de asta, probabil, mă mişc puţin mai greu, pentru că merg foarte mult după instinct, dar îmi place foarte mult să scriu, pentru că e o terapie foarte bună. Pot să-mi exorcizez acolo toate emoţiile şi gandurile punându-mi ceea ce simt în gura altor personaje. Nu vreau să demonstrez nimănui nimic, pur şi simplu vreau să spun ce am de spus, pentru că în cântece spaţiul este mult prea scurt, pentru a exprima tot ceea ce îmi trece mie prin cap.

Reporter: Dar acel roman pe care l-ai început l-ai continuat?

Cornel Ilie: E în dezvoltare continuă. E sub formă de notiţe în telefon. Aştept să mă pun la un moment dat să le găsesc logica şi coerenţa, dar sigur o să se întâmple. Până acum, tot ce am făcut am făcut după instinct şi nu m-am gândit, am mers pe principiul ăsta: paşi mici şi drumuri mici.

Reporter: În afară de concertul de pe 16 decembrie, "Hituri şi Mituri", mai aveţi ceva pregătit până la sfârşitul anului?

Cornel Ilie: Până la sfârşitul anului, nu. Cu ocazia concertului o să lansăm un cântec nou, se numeşte "Ce miracol să te am", este prima dată când venim pentru sărbători cu o piesă anume. Nu e vreun colind, nu e despre Crăciun, este despre o stare apropiată sărbătorilor de iarnă, e un cântec care se poate asculta şi în februarie, şi în iulie, nu contează, dar în perioada asta mi se pare că este foarte potrivit să îl lansăm, în special pentru că toată lumea a trecut, cumva, afectiv, printr-o perioadă în care s-a simţit că a pierdut foarte multe - că sunt prieteni, că sunt speranţe -, după toată tragedia despre care uite că mai stăm şi vorbim. Vrem să venim cu un cântec prin care să ne aducem aminte că am putea să ne bucurăm mai mult de ceea ce avem, de fapt, şi să nu o facem tot timpul când e mult prea târziu, pentru că asta e firea omului, din păcate, dar, din când în când, să ne aducem aminte că e chiar un miracol să ai pe cineva apropiat lângă tine, e un miracol să găseşti un om care să te înţeleagă şi pe care să-l înţelegi şi să-l şi recunoşti. Şi, după ce îl recunoşti, să ştii să îl şi păstrezi lângă tine. Chit că e vorba de iubită, de familie, de prieteni, de un sentiment anume, de un vis anume, să nu uităm că sunt mici miracole în lumea asta pe care ar trebui să le punem, aşa, sub o lupă personală.