- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (27.02.2012, 06:31)
OSCAR 2012: Jean Dujardin a câştigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal
Actorul francez Jean Dujardin a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru prestaţia din filmul "The Artist", duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce are loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

Jean Dujardin a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Mulţumesc. Oui! Iubesc ţara voastră", a spus Dujardin entuziasmat.
Dujardin joacă, în acest film mut, rolul unui actor din epoca acestui gen de cinema, pe nume George Valentin, îngrijorat că va fi dat uitării odată cu apariţia filmelor cu sonor.
Pentru rolul din "The Artist", Jean Dujardin a mai câştigat premiul pentru interpretare masculină la Festivalul de la Cannes, anul trecut, precum şi premiul BAFTA, al Sindicatului actorilor americani, şi un Glob de Aur, la începutul acestui an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
La aceeaşi categorie a Oscarurilor au mai fost nominalizaţi actorii George Clooney ("The Descendants"), Brad Pitt ("Moneyball"), Demián Bichir ("A Better Life") şi Gary Oldman ("Tinker Taylor Soldier Spy").
Cea de-a 84-a gală a premiilor Oscar a avut loc duminică seară, la Hollywood & Highland Center din Los Angeles (fostul Kodak Theatre).
Anul trecut, Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Colin Firth pentru rolul din "Discursul regelui/ The King's Speech".


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe