- Home
- Life-Inedit
- (28.04.2016, 12:51)
Joia Mare: Tradiţii şi obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi
În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii numită şi Euharistia, rugăciunea din gradina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În această zi îţi este interzis să faci mai multe lucruri, scrie crestinortodox.ro.
Urmărește
19623 afișări
Joia Mare. Tradiţii şi obiceiuri (Imagine Ciprian Sterian / Mediafax Foto)
Joia Mare mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Până la această dată femeile trebuiau să termine de tors cânepa. Se spunea că vine Joimăriţa la femeile leneşe să vadă cât au lucrat, iar dacă le prinde dormind, le face neputincioase tot anul. Câteodată, o femeie bătrână mergea pe la casele în care locuiau fete mari şi dadea foc cânepii netoarse, informează crestinortodox.ro.
Uneori, copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la muncă pe fetele gata de măritat şi să primească oua pentru încondeiat de Paşte, spunând: "Câlţii / Mâlţii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te-nduri şi să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate".
În Joia Mare, dimineaţa, oamenii obişnuiesc să meargă la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii, unde se îmbracă haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. Tot în Joia Mare se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În Vest, dacă o familie prepară painea pentru Paşte, aceasta este adusă cu vase noi.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 20:05
-
astăzi, 19:23
-
astăzi, 17:44
• Vicepreşedintele parlamentului slovac, în vizită la Moscova. Agenda discuţiilor
-
astăzi, 16:30
• Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus la poliţie
-
astăzi, 15:24
-
astăzi, 14:59
• Zelenski le cere aliaţilor să-şi onoreze promisiunile privind livrările de arme către Ucraina
-
astăzi, 14:42
-
astăzi, 13:47
• Iranul desfăşoară exerciţii militare în apropierea unităţilor nucleare
-
astăzi, 13:07
• Veşti bune pentru români: A crescut nivelul deducerii personale
-
astăzi, 12:13
• Alegeri prezidenţiale în Croaţia. Favorit este preşedintele în exerciţiu
-
astăzi, 11:27
• Simion: Nu ne eschivăm, este un protest al poporului român, noi doar oferim platforma legală
-
astăzi, 11:01
• Serbia, între sancţiunile SUA şi criza gazelor: lovitură dublă pentru Belgrad
-
-
astăzi, 10:36
-
astăzi, 10:20
• Explozie într-un restaurant din Cehia. Şase persoane au murit
Din bătrâni se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.
Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Străbunii credeau că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.
În Sudul ţării, în Joia Mare, fetele obişnuiesc să facă câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le atunci când dorinţa s-a împlinit. Uneori, fetele îşi pun aţa sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot în Sud aici se păstrează obiceiul de a spala picioarele celor din casă de către femeile mai în vârstă.
În tradiţia populară Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. În acestă zi se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Trdiţia spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii.
Uneori, se obişnuieşte să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morţi, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.
În Oltenia se fac şi acum, în zori, în curti şi / sau la morminte, focuri pentru morţi din boz sau nuiele. Se crede ca ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, cand s-a lepădat de Iisus Hristos.
În Zona Clujului, de Joia Mare se striga peste sat. Însă strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor - un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare.
În Joia Mare, nu se fac sub nicio formă parastase.
Citește pe alephnews.ro: Ana Dumbravă a câștigat al treilea titlu consecutiv de „Cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume”
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe