Kate Middleton ar fi pierdut o sarcină. Camilla Parker-Bowles: Soţia lui William nu poate avea copii

Ducesa Catherine, soţia prinţului William al Marii Britanii, ar fi suferit recent o pierdere de sarcină. Potrivit unor surse, prinţul William nu era alături de Catherine atunci când ea a pierdut sarcina.

Urmărește
10334 afișări
Imaginea articolului Kate Middleton ar fi pierdut o sarcină. Camilla Parker-Bowles: Soţia lui William nu poate avea copii

Kate Middleton şi William (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit altor zvonuri apărute în luna mai, Camilla Parker-Bowles, soacra lui Catherine, le-ar fi spus unor prieteni apropiaţi că tânăra mireasă nu poate avea copii, potrivit tabloidului american Globe, citat de showbizspy.com.

"Anumite complicaţii medicale din adolescenţa lui Kate reprezintă un veritabil avertisment în ceea ce priveşte posibilitatea ei de a avea copii", au declarat surse apropiate din anturajul Camillei Parker-Bowles.

Atât William, în vârstă de 29 de ani, cât şi tatăl său, prinţul Charles, s-au născut la scurt timp după ce părinţii lor s-au căsătorit, iar actualul cuplu regal Kate-William se află deja sub o presiune uriaşă exercitată de opinia publică, ce doreşte ca ei să aibă cât mai repede un moştenitor.

Citeşte şi ANGLIA SUB ASEDIU. O teorie şocantă referitoare la MOTIVUL ANARHIEI. Ce "CRIZĂ" ar fi lovit Marea Britanie

"Dacă ea (Kate, n.r.) nu va rămâne însărcinată în următoarele nouă luni, va sfida o tradiţie britanică veche de 200 de ani", a declarat Andrew Morton, un reputat biograf al familiei regale britanice.

Kate Middleton, în vârstă de 29 de ani, o femeie fără titlu nobiliar, s-a căsătorit cu prinţul William - al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii - în aprilie, după o relaţie care a durat nouă ani. În prezent, oficial, ea este cunoscută drept Catherine, ducesa de Cambridge.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici