- Home
- Life-Inedit
- ANKARA, (02.12.2015, 16:48)
- Florin Badescu
L-a comparat pe preşedintele Turciei cu Gollum şi acum riscă ÎNCHISOAREA - FOTO
Un medic turc riscă să fie condamnat la doi ani de închisoare din cauza unui meme (o imagine reprezentativă pentru o atitudine, un mod de a gândi, n.r.) publicat pe Facebook, în care l-a comparat pe preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu Gollum, un personaj din "Stăpânul inelelor".
Urmărește
4467 afișări
Un medic turc riscă doi ani de închisoare pentru un meme în care l-a comparat pe Erdogan cu Gollum (Imagine: AFP/Mediafax Foto)
Medicul turc Bilgin Çiftçi şi-a pierdut locul de muncă şi este în prezent judecat. Condamnarea lui la închisoare depinde de răspunsul la întrebarea: "Este Gollum un personaj pozitiv sau negativ?", scrie washingtonpost.com.
Cinci experţi în trilogia "Stăpânul inelelor" au fost solicitaţi de instanţă pentru a stabili dacă acel meme cu Gollum reprezintă o insultă la adresa preşedintelui Erdogan.
Potrivit agenţiei de presă turce DHA, Bilgin Çiftçi a fost exclus din Ministerul Sănătăţii Publice din Turcia, în octombrie, după ce a postat pe pagina sa de Facebook un meme care îl compară pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan cu personajul Gollum din trilogia "Stăpânul inelelor".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Insultarea şefului statului reprezintă o infracţiune care se pedepseşte cu doi ani de închisoare în Turcia, iar medicul Bilgin Çiftçi a fost dat în judecată la scurt timp după apariţia acelui meme.
Însă, atunci când a apărut în instanţă, Bilgin Çiftçi a spus că nu a insultat pe nimeni.
Mulţi dintre fanii francizei "Stăpânul inelelor" susţin că Gollum nu este un personaj negativ, ci chiar un erou, deoarece el a fost acela care a eliberat Pământul de Mijloc de sub tirania inelului malefic, muşcând degetul lui Frodo şi (deşi fără să vrea) a plonjat cu acesta în lava care curgea în interiorul Muntelui Apocalipsei (Mount Doom).
Atunci când Hicran Danışman, avocatul lui Bilgin Çiftçi, a contestat afirmaţia judecătorului care a spus că Gollum este un personaj malefic, judecătorul respectiv a recunoscut că a vizionat doar fragmente din acea trilogie cinematografică, potrivit cotidianului Today's Zaman din Istanbul.
Ca urmare, judecătorul a solicitat alcătuirea unui panel de experţi care să determine dacă argumentul invocat în apărarea medicului Bilgin Çiftçi este valid sau invalid. Grupul va include doi academicieni, doi experţi în ştiinţe comportamentale sau psihologi şi un expert în producţii cinematografice şi de televiziune, precizează Today's Zaman. Grupul respectiv are la dispoziţie două luni şi jumătate pentru a analiza dovezile prezentate în instanţă, înainte de următoarea audiere din acest caz, programată pentru luna februarie.
Într-o declaraţie acordată agenţiei de presă DHA, marţi, avocatul Hicran Danışman a spus că procesul s-a transformat într-un "caz de salvare a mândriei lui Gollum".
Codul Penal din Turcia stipulează că orice persoană care îl insultă pe preşedintele Republicii Turce poate să primească o condamnare de până la patru ani de închisoare - pedeapsa putând fi majorată dacă insulta a fost făcută în mod public sau de către un jurnalist. Mandatul preşedintelui Erdogan a coincis cu o creştere a numărului de anchete referitoare la proferarea de insulte la adresa preşedintelui.
În intervalul de timp care a trecut de la alegerea în funcţia de preşedinte a lui Recep Tayyip Erdogan, în august 2014, şi până în martie 2015, un număr de 236 de persoane au fost anchetate pentru "insulte aduse şefului statului", precizează BBC. Dintre aceste persoane, 105 au fost condamnate în mod oficial.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe