Lady Gaga, fotografiată într-un studio de înregistrări alături de Paul McCartney - FOTO

Lady Gaga a publicat pe reţeaua de socializare Instragam două fotografii care o prezintă într-un studio de înregistrări alături de Paul McCartney, confirmând astfel speculaţiile despre o colaborare muzicală a cântăreţei americane cu fostul star al trupei The Beatles.

Urmărește
248 afișări
Imaginea articolului Lady Gaga, fotografiată într-un studio de înregistrări alături de Paul McCartney - FOTO

Lady Gaga, fotografiată într-un studio de înregistrări alături de Paul McCartney (Imagine: Instagram)

Mike McCready, chitaristul trupei Pearl Jam, apare şi alături de cei doi artişti într-una dintre cele două fotografii, informează billboard.com.

"Am avut o frumoasă sesiune de înregistrări cu Sir Paul McCartney şi câţiva prieteni", a scris artista americană în textul care însoţeşte prima fotografie, care o prezintă alături de Paul McCartney şi un grup numeros de instrumentişti. "Am lucrat la unul dintre multele proiecte secrete ale sale! Muzicieni fantastici, vibraţie bună şi multe zâmbete", a continuat Lady Gaga.

Lady Gaga a publicat apoi o a doua fotografie, care o prezintă doar alături de Paul McCartney, iar textul care ilustrează imaginea face referire la prima conversaţie a artistei americane cu legendarul muzician britanic: "Întotdeauna mă simt bine alături de prietenii mei. Nu voi uita niciodată momentul în care el mi-a telefonat anul trecut pentru a lucra împreună, iar eu am închis telefonul, pentru că am crezut că era o farsă!".

Paul McCartney pare să prefere în ultima vreme colaborările muzicale inedite, cu artişti în vogă, dar mult mai tineri. Astfel, artistul britanic a înregistrat alături de Rihanna şi Kanye West un single, "FourFiveSeconds", al cărui videoclip a fost lansat marţi.

Paul McCartney, John Lennon, Ringo Starr şi George Harrison au format trupa The Beatles, în anii 1960, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Cântăreaţa Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti în august 2012, a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor - în special vestimentare.

Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru spectacolele ei adeseori controversate. La gala MTV VMA 2010, artista americană a purtat o rochie croită din bucăţi de carne crudă, în semn de protest faţă de politica "don't-ask-don't-tell" ("nu întreba, nu spune") din armata americană. Această lege, care impunea militarilor să îşi ascundă homosexualitatea, a fost abrogată în 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici