Mănăstirea Văcăreşti este evocată prin mărturiile arhitecţilor într-o nouă expoziţie la Palatul Suţu

Vernisajul „Memoria arhitecturii: Mărturiile unor arhitecţi despre Mănăstirea Văcăreşti” este programat joi, 22 august, de la ora 18.30, la Palatul Suţu, din Bucureşti, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
173 afișări
Imaginea articolului Mănăstirea Văcăreşti este evocată prin mărturiile arhitecţilor într-o nouă expoziţie la Palatul Suţu

Mănăstirea Văcăreşti este evocată prin mărturiile arhitecţilor într-o nouă expoziţie la Palatul Suţu

Muzeul Municipiului Bucureşti continuă demersurile de punere în valoare a fragmentelor de frescă provenind de la Biserica Sfânta Treime a Mănăstirii Văcăreşti din Bucureşti.

Noua expoziţie încadrează într-un nou context fragmente recent restaurate, reprezentând „Intrarea Domnului în Ierusalim”, „Prezentarea la Templu a Domnului şi Tăierea Împrejur”, precum şi „Tabloul votiv” de la Biserica din Popeşti-Leordeni, ilustrându-i pe Marele Vornic şi Caimacam al Craiovei (1802) şi al Ţării Româneşti (1821), Mihail Manu, împreună cu soţia Smaranda Văcărescu şi copiii.

Iniţiativa acestei serii de expoziţii nu ar fi fost posibilă fără sprijinul echipei de restauratori ai fragmentelor de pictură murală extrase de la Biserica Mare a Mănăstirii Văcăreşti, coordonată de Prof. Univ. Dr. Dan Mohanu şi Elena Martin – expert pictură murală (Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti), adăugându-se contribuţia Adrianei Mărăşescu, restaurator (Muzeul Municipiului Bucureşti), se arată în comunicat.

La realizarea expoziţiei „Memoria arhitecturii: Mărturiile unor arhitecţi despre Mănăstirea Văcăreşti” a contribuit şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism care, prin Centrul Expoziţional Documentar, ne-a pus la dispoziţie valoroasele relevee de la Mănăstirea Văcăreşti deţinute în arhiva proprie, prezentate în pandant cu imagini din arhiva de fotografie a Muzeului Municipiului Bucureşti.

Expoziţia se încadrează în proiectul „Recrearea în realitate virtuală a Muzeului Simu şi rememorarea altor victime ale demolărilor realizate în Bucureşti în perioada comunistă” (Filiala Ordinului Arhitecţilor Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Centrul Expoziţional Documentar – Muzeul Municipiului Bucureşti fiind partener alături de Muzeul Naţional de Artă al României şi Arhivele Naţionale).

Intrarea este liberă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici