Marea Britanie, Germania şi Franţa cer o anchetă "credibilă" în cazul dispariţiei jurnalistului saudit

Marea Britanie, Germania şi Franţa au cerut o investigaţie "credibilă" privind dispariţia jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, miniştrii de externe ai celor trei state declarând că responsabilii trebuie găsiţi şi traşi la răspundere şi au cerut un răspuns detaliat din partea Riadului, transmite BBC.

Urmărește
886 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie, Germania şi Franţa cer o anchetă "credibilă" în cazul dispariţiei jurnalistului saudit

Marea Britanie, Germania şi Franţa cer o anchetă "credibilă" în cazul dispariţiei jurnalistului saudit

Într-o declaraţie comună a celor trei miniştri de Externe, aceştia au făcut apel la o investigaţie credibilă pentru a stabili adevărul despre ceea ce sa întâmplat şi a se asigura că cei responsabili pentru dispariţia lui Khashoggi vor fi traşi la răspundere.

"Încurajăm eforturile comune turco-saudite în acest sens şi aşteptăm ca guvernul saudit să ofere un răspuns complet şi detaliat", au declarat Jeremy Hunt, Jean-Yves Le Drian şi Heiko Maas.

Ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, a transmis că orice s-ar fi întâmplat, de acum este "absolut treaba Arabiei Saudite".

Saudiţii neagă faptul că Jamal Khashoggi ar fi fost ucis în consulatul lor din Istanbul, Turcia.

O sursă citată de mass-media de stat din Arabia Saudită declară că ţara sa respinge ameninţările politice şi economice şi va răspunde oricăror acţiuni întreprinse împotriva sa.

Khashoggi, un critic al guvernului saudit, a dispărut la 2 octombrie după ce a vizitat consulatul saudit din Istanbul.

Autorităţile turce consideră că jurnalistul a fost ucis în consulat de agenţii saudiţi, afirmaţii respinse de Riad şi catalogate drept "minciuni".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici