Prima Doamnă a purtat o haină care avea scris pe spate „I really don’t care. Do u?”, un mesaj se pare adresat presei, deoarece în timpul vizitei la cele două centre Melania Trump n-a mai purtat haina.
Într-un mesaj publicat pe Twitter, Donald Trump, a precizat că soţia sa a transmis astfel un mesaj în legătură cu „Fake news”, arătând că nu se mai lasă afectată în niciun fel de ştirile false.
Vizita primei doamne la centrul pentru copii Upbring New Hope vine după ce preşedintele Donald Trump a semnat ordinul care a abrogat decretul prin care copiii imigranţilor ilegali au fost despărţiţi de familiile lor. În ciuda acestui lucru, politica sa de urmărire penală a imigranţilor ilegali rămâne.
Melania Trump, care se concentrează pe situaţia copiilor, ar putea fi cea care l-ar fi determinat pe soţul său să ia această decizie.
Prima Doamnă a transmis prin purtătoarea sa de cuvânt că ”urăşte” să vadă familii despărţite la graniţă. Un oficial de la Casa Albă a precizat că prima doamnă i-a adus la cunoştiinţă preşedintelui opinia sa, spunându-i că trebuie să ia o măsură prin care familiile imigranţilor să rămână împreună.