Miley Cyrus va concerta la Amsterdam, la premiile MTV EMA 2013

Cântăreaţa americană Miley Cyrus va susţine un concert live la Ziggo Dome în Amsterdam, pe 10 noiembrie, la gala MTV European Music Awards 2013, pe care telespectatorii români vor putea să o urmărească în direct la MTV România, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
441 afișări
Imaginea articolului Miley Cyrus va concerta la Amsterdam, la premiile MTV EMA 2013

Miley Cyrus (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Astfel, Miley Cyrus se alătură altor artişti de renume care vor fi prezenţi în acest an la gala MTV EMA 2013, precum cântăreaţa Katy Perry şi trupa The Killers.

Miley Cyrus a creat numeroase controverse prin apariţiile ei, dar a reuşit să domine şi topurile muzicale. Albumul "Bangerz", recent lansat, a debutat pe primul loc atât în Billboard Top 200, cât şi în topul Digital Album din Statele Unite ale Americii, la care se adaugă şi performanţa de a fi numărul 1 pe iTunes în mai bine de 70 de ţări.

"Bangerz" a ocupat, de asemenea, primul loc în Canada, Australia, Irlanda şi Anglia. Miley Cyrus este nominalizată la patru categorii MTV EMA: Best Pop, Best Female, Best Video şi Best US Act.

În acelaşi timp, în România, artiştii Loredana, Antonia, Corina, What's Up şi Smiley concurează pentru Best Romanian Act până pe 24 octombrie.

Câştigătorul va merge mai departe la Region 4 Europe East, după cum a anunţat MTV. Acesta va concura cu cel din Polonia, Ungaria, Rusia, Cehia, Slovacia, Israel, iar dacă va trece şi de această categorie va lupta pentru Worldwide Act cu artiştii câştigători din celelalte regiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici