Monstru sau animal adorabil? Povestea lui Daniel, motanul cu 26 de degete - VIDEO

Un motan a devenit cunoscut şi iubit chiar pentru motivul pentru care a fost respins de stăpânii săi.

Urmărește
3747 afișări
Imaginea articolului Monstru sau animal adorabil? Povestea lui Daniel, motanul cu 26 de degete - VIDEO

Monstru sau animal adorabil? Povestea lui Daniel, motanul cu 26 de degete

Motanul Daniel este diferit, acesta având în total 26 de degete, câte două în plus faţă de cât este normal la fiecare lăbuţă, scrie huffingtonpost.com.

Motanul a fost abandonat de stăpânii săi din cauza mutaţiei genetice, însă a fost salvat de Centrul de Salvare a animalelor din Milwaukee. La rândul său, animalul s-a dovedit de mare ajutor pentru angajaţii centrului, care aveau nevoie de bani pentru cumpărarea unei noi clădiri. Aceştia au făcut un apel la oameni să doneze câte 26 de dolari (câte un dolar pentru fiecare deget al lui Daniel) pentru cumpărarea noii locaţii.

Apelul a avut efect, din 24 octombrie până în prezent strângându-se 80.000 de dolari, din care aproximativ 50.000 au provenit din donaţii pentru degetele lui Daniel.

Amy Rowell, proprietara Centrului de Salvare a animalelor din Milwaukee, l-a salvat pe Daniel în luna octombrie dintr-un adăpost pentru animale, când acesta a scos lăbuţa printre gratiile cuştii în care se afla şi a atins-o pe cap .

"Spunea foarte clar că are nevoie să fie salvat, că vrea să fie prietenul meu, cerea atenţie. Atunci când un animal face un semn atât de evident, nu îl ignorăm", a declarat Amy.

"Întotdeauna am crezut că totul se întâmplă cu un scop, iar aceasta este dovada", a adăugat proprietara centrului.

Daniel este în prezent mascota centrului şi nu pare să fie deloc deranjat de faptul că are câteva degete în plus, comportându-se ca orice altă pisică normală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici