Natalie Portman spune că este pregătită să joace într-un film turnat în limba franceză

Actriţa americană Natalie Portman, care locuieşte de curând la Paris, după căsătoria ei cu coregraful francez Benjamin Millepied, a declarat că este pregătită să joace într-un film turnat în limba franceză, informează lefigaro.fr.

Urmărește
190 afișări
Imaginea articolului Natalie Portman spune că este pregătită să joace într-un film turnat în limba franceză

Natalie Portman (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa a profitat de un interviu acordat publicaţiei Madame Figaro pentru a dezvălui faptul că se simte în măsură să joace într-un film ce va fi turnat în limba lui Molière şi va fi regizat de un cineast care va avea "suficient de multă încredere" în ea.

Prezentă pe afişul filmului "Knight of Cups", de Terrence Malick, care va avea premiera la Berlinala 2015, Natalie Portman, imaginea noii campanii publicitare a casei Dior, revine pe marile ecrane cu primul ei lungmetraj de amploare de după "Lebăda neagră/ Black Swan" (2010), după ce apăruse anterior în două scurtmetraje - "New York, I Love You", în 2008, şi "Eve", în acelaşi an.

În filmul "A Tale of Love and Darkness" (2015), adaptat după romanul omonim scris de autorul israelian Amos Oz şi turnat la Ierusalim, Natalie Portman a îndeplinit atât funcţia de regizor, cât şi pe cea de actriţă, jucând în ebraică rolul mamei personajului principal.

"Este limba copilăriei mele. Dar, întrucât nu o stăpânesc la perfecţie, acest fapt limitează capacitatea de improvizaţie. Partea pozitivă: Acest film mi-a dat o încredere în mine pe care nu o aveam, aceea de a juca în alte limbi pe care nu le vorbesc fluent", a declarat actriţa americană pentru Madame Figaro.

"Sunt pregătită să încerc să joc în franceză, pentru un regizor care va avea suficient de multă încredere în mine", a adăugat actriţa.

Natalie Portman, căsătorită cu Benjamin Millepied, a părăsit oraşul Los Angeles pentru a se muta la Paris în toamna anului trecut.

"Admirator al culturii franceze, tatăl meu mi-a transmis această pasiune. Părinţii mi-au permis să joc în primul meu film care a fost turnat de un regizor francez. Am început apoi să învăţ limba franceză, am revenit de multe ori la Paris de-a lungul anilor pentru a o exersa. Am participat şi la câteva cursuri de franceză de când m-am mutat aici. În prezent, am o motivaţie uriaşă pentru a-mi îmbunătăţi cunoştinţele de franceză", a dezvăluit Natalie Portman.

Cineastul francez Luc Besson a fost acela care, în 1994, i-a oferit primul ei rol - unul anglofon - în filmul "Leon", pe vremea în care Natalie Portman avea vârsta de 12 ani. De atunci, actriţa americană şi-a construit o carieră prestigioasă. Pe lângă faptul că este absolventă a universităţii americane Harvard, lunga ei filmografie cuprinde lungmetraje regizate de unii dintre cei mai apreciaţi regizori din cinematografia contemporană. Natalie Portman a interpretat roluri în pelicule regizate de Woody Allen ("Toţi spun: Te iubesc!"), Tim Burton ("Atacul marţienilor!"), Wong Kar-wai ("Iubire cu gust de afine") şi Wes Anderson ("Un tren numit Darjeeling"). Actriţa a colaborat şi cu George Lucas, cu ocazia filmelor care compun cea de-a doua trilogie din franciza "Războiul stelelor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici