Nepoata lui Picasso vinde celebra vilă din Cannes a artistului, în scopuri caritabile

Marina Picasso, nepoata pictorului spaniol Pablo Picasso, a anunţat că a decis să vândă celebra vilă din Cannes a artistului, pentru a finanţa programele umanitare pe care le derulează prin intermediul fundaţiei sale de caritate.

Urmărește
635 afișări
Imaginea articolului Nepoata lui Picasso vinde celebra vilă din Cannes a artistului, în scopuri caritabile

Nepoata lui Picasso vinde celebra vilă din Cannes a artistului, în scopuri caritabile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Marina Picasso, în vârstă de 64 de ani, a decis, de asemenea, să vândă la licitaţie 126 de opere de artă din ceramică realizate de bunicul ei celebru. Potrivit reprezentanţilor casei de licitaţii Sotheby's, aceste obiecte de artă ar putea genera venituri totale cuprinse între 6 milioane şi 8 milioane de euro, informează english.rfi.fr.

Marina Picasso a dezvăluit, sâmbătă, pentru publicaţia Nice-Matin faptul că a primit deja o ofertă de 150 milioane de euro pentru La Californie, o vilă luxoasă de pe Riviera franceză, şi pentru studioul în care Pablo Picasso a trăit şi a lucrat în timpul copilăriei ei.

"Pentru mine, va fi o modalitate de a întoarce pagina şi de a trece peste o experienţă dureroasă", spune Marina Picasso, adăugând că nu are amintiri foarte plăcute din perioada în care locuia în acea casă.

Marina îl vedea destul de rar pe bunicul ei, care, în acea vreme, locuia cu Jacqueline Roque.

Banii pe care îi va obţine din aceste tranzacţii vor fi folosiţi în diverse proiecte umanitare pentru bătrâni şi pentru adolescenţi din Franţa, a precizat Marina Picasso.

Marina Picasso, care are cinci copii, dintre care trei adoptaţi, se implică de foarte multă vreme în proiecte de caritate şi a finanţat toate cheltuielile pentru un sat cu 350 de orfani din Vietnam, în ultimii 25 de ani.

Săptămâna trecută, un tablou în ulei realizat de Pablo Picasso în 1955, intitulat "Les femmes d'Alger (Version O)", a fost vândut cu 179,4 milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa Christie's, la New York, şi a devenit astfel cea mai scumpă operă de artă tranzacţionată vreodată la licitaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici