Remake-ul a primit aprobarea oficialilor postului TNT, care a comandat deja producţia primelor 10 episoade, informează contactmusic.com.
Din distribuţie fac parte Jesse Metcalfe, Jordana Brewster, Brenda Strong, Josh Henderson şi Julie Gonzalo, alături de „veteranii” Larry Hagman – care a interpretat rolul lui J.R. Ewing -, Linda Gray şi Patrick Duffy.
„TNT a analizat posibilitatea de a face o versiune actualizată a „Dallas” timp de mai mulţi ani, dar abia acum am citit scenariul incredibil al Cynthiei Cidre pentru episodul pilot şi am ştiut că avem deja baza pentru un serial incredibil”, a declarat Michael Wright, vicepreşedinte executiv şi şef al departamentului de programe al TNT.
Serialul „Dallas” prezintă luptele pentru putere din cadrul unei familii texane care activează în industria petrolului.
Serialul a avut un succes impresionant în lumea întreagă, înregistrând o audienţă globală de peste 100 de milioane de telespectatori.
Episodul „Who Shot JR?” („Cine l-a împuşcat pe JR?”), difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul „Dallas”, difuzat în 13 sezoane, între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.