O bază americană de rachete nucleare se luptă cu un „inamic” neaşteptat. Soluţia simplă găsită de cercetători la această problemă

Baza aeriană Malmstrom, din vestul statului Montana, deţine 150 de rachete balistice intercontinentale de tip Minuteman III. Rachetele, echipate cu focoase nucleare, sunt depozitate subteran şi păzite de militari.

Totuşi, în ultimii ani, baza militară s-a confruntat cu un inamic atât de insistent încât angajaţii au apelat la ajutoare externe pentru a se putea apăra. Această specie neînfricată este un tip de rozător numit „veveriţa de pământ Richardson”.

Veveriţele, fiecare măsurând în jur de 30 de centimetri în lungime şi având o greutate de aproape 0,8 kilograme, au săpat o reţea de tuneluri pe sub bază. Mai precis, animalele au dezvoltat un obicei „urât” de a săpa tunelurile pe sub gardurile care protejează rachete nucleare.

„Orice încălcare a perimetrului declanşează un detector de mişcare”, spune Gary Witmer, de la Centrul Naţional de Cercetare a Faunei, compania chemată de angajaţii bazei aeriene, pentru a rezolva problema.

„Paznicii trebuie să verifice fiecare alarmă. De câţiva ani, aceştia au primit mii de alarme false, deci puteţi să vă imaginaţi cât de frustrant este”, a continuat Gary Witmer. Baza are o suprafaţă de peste 37.000 de kilometri, iar fiecare verificare reprezintă o investiţie substanţială de timp şi resurse.

În plus, rozătoarele au creat stricăciuni asupra infrastructurii. „Veveriţele sapă sub fundaţie şi rod cablurile”, spune Witmer.

Echipa organizată de el a prins câteva veveriţe, le-a dus la centrul de cercetare din Fort Collins, Colorado şi le-a folosit pentru a crea bariere împotriva rozătoarelor. Într-un laborator, cercetătorii au testat fiecare barieră, prin amplasarea unor „delicatese” precum unt de arahide, brânză şi pepene galben, pentru a provoca veveriţele să treacă de obstacole.

Primele încercări au eşuat. Una dintre barierele iniţiale, era construită dintr-o plasă de metal, dar nu a reprezentat nicio problemă pentru veveriţe. „Acestea au ros plasa, cu ghearele şi dinţii lor puternici, iar în final s-au strecurat prin găuri”, susţine Witmer.

Până la urmă, cercetătorii au găsit câteva modele de bariere capabile să oprească veveriţele. Soluţia a fost adăugarea pietrişului. „Veveriţelor nu le place pietrişul, pentru că nu este stabil, iar atunci când încearcă să sape, acesta cedează”, afirmă Witmer.

Cât despre o barieră la suprafaţă, veveriţele au urcat cu uşurinţă peste modelele construite de echipă, dar cercetătorii au descoperit că straturile de plastic din policarbonat sunt prea alunecoase pentru rozătoare.

În curând, la bază se vor instala câteva dintre cele mai de succes bariere. Dacă veveriţele nu vor mai putea trece, baza nucleară va avea cu un inamic mai puţin.