Video O bucată de Lună, de 13 kilograme, a fost scoasă la vânzare. Unde a fost aceasta găsită, pe Pământ

  • O rocă de pe Lună a fost scoasă la vânzare
  • Meteoritul lunar cântăreşte 13,5 kg şi este a cincea cea mai mare bucată de Lună găsită pe Pământ
  • Roca a fost probabil aruncată de pe suprafaţa Lunii în urma unei coliziuni cu un asteroid sau o cometă
Urmărește
872 afișări

Dacă eşti colecţionar şi ai la dispoziţie un buget generos îţi poţi adăuga la colecţie unul dintre cele mai exclusiviste obiecte din lume. Este vorba de o bucată de rocă de pe Lună.

Preţioasa piatră selenară a fost găsită în deşertul Sahara şi, la 13,5 kilograme, este cea a cincea cea mai mare bucată din Lună pe care o avem pe Pământ.

Cel mai probabil, a căzut pe Pământ, după ce un asteriod sau o cometă, s-a ciocnit de suprafaţa astrului.

Bucata de Lună va fi scoasă la licitaţie pentru un preţ care pleacă de la 2,5 milioane de dolari şi va fi pusă în vânzare în cadrul unei şedinţe private.

Foto: Instagram

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici