Peste 79.000 de participanţi la Festivalul Electric Castle de la Bonţida

Peste 79.000 de persoane au participat la cea de-a doua ediţie a Festivalului Electric Castle, desfăşurată în perioada 19- 22 iunie la Castelul Banfy din comuna Bonţida, judeţul Cluj, "fiind doborâte toate recordurile stabilite vreodată în România la evenimente similare", potrivit organizatorilor.

Urmărește
846 afișări
Imaginea articolului Peste 79.000 de participanţi la Festivalul Electric Castle de la Bonţida

Peste 79.000 de participanţi la Festivalul Electric Castle de la Bonţida (Imagine: Dan Tautan/ Mediafax Foto)

"Festivalul Electric Castle, desfăşurat pe domeniul Castelului Banfy de la Bonida, a doborât toate recordurile stabilite vreodată în România la evenimente similare. Peste 79.000 de participanţi din ţară şi străinătate au făcut să vibreze castelul timp de patru zile, în perioada 19 - 22 iunie, 11.000 de oameni au umplut până la refuz spaţiul amenajat pentru camping, în timp ce site-ul festivalului a fost accesat de 50.000 de vizitatori unici. Toţi cei peste 130 de artişti au reuşit să producă o experienţă unică, pe care publicul a simţit nevoia să o împărtăşească pe principalele reţele sociale", se arată într-un comunicat de presă de marţi al organizatorilor, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Organizatorii au subliniat că trupa Die Antwoord a testat rezistenţa publicului cu cel mai excentric show prezentat vreodată în România, Thievery Corporation a hipnotizat 22.000 de oameni cu mixul de trip-hop şi acid jazz, "iar Bonobo şi vocea impecabilă a lui Szjerdene au făcut ca ultimul lor album, The North Borders, să completeze frumuseţea poate celui mai important castel baroc din Transilvania".

"DJ Shiver a aruncat în aer publicul în cea mai aglomerată zi de festival, Şuie Paparude au concertat pentru prima dată ziua, dar asta nu i-a împiedicat să facă un show exploziv la Bonţida, Dub FX a demonstrat că şi în ultima zi de festival oamenii îşi pot înfrânge limitele, iar Gramatik a fost promisiunea vie a faptului că Electric Castle va face mereu o selecţie muzicală sofisticată", spun organizatorii festivalului.

Aceştia au mai precizat că în cadrul festivalului a fost lansat un proiect pilot de reciclare a deşeurilor, astfel încât circa 12.500 de pahare de plastic au fost returnate pentru a fi reciclate.

La prima ediţie a Electric Castle din 2013 au participat 92 de artişti, printre care Morcheeba, Telepopmusik, Stanton Warriors, Feed Me şi Dope D.O.D, precum şi o serie de trupe româneşti. Atunci s-au înregistrat 32.000 de participanţi, iar peste 4.000 de persoane au ocupat zona amenajată pentru campare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici