Preţul în creştere al ghetelor, care depăşeşte totul, de la un baril de petrol la o uncie de aur, spune povestea modului în care o piesă simplă de încălţăminte concepută pentru clasa muncitoare a devenit un brand global iconic. Pe lângă modelul care costă 239 de lire sterline, există alte 1.460 de modele disponibile la aproximativ 150 de lire sterline perechea.
Ghetele ar putea aduce Permira, proprietara companiei, o rentabilitate frumoasă atunci când Dr. Martens se va lista la bursa din Londra, anul acesta. Permira a cumpărat producătorul de cizme pentru 300 de milioane de lire sterline în 2014 şi este prevăzută să listeze compania la 3 miliarde de lire sterline sau mai mult.
Dr. Martens s-a dovedit rezistent inclusiv la Covid-19. Pe măsură ce magazinele s-au închis din cauza răspândirii coronavirusului, vânzările online ale companiei au decolat, dublându-se din martie până în septembrie faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Veniturile au crescut anul trecut cu 48%, la 672,2 milioane de lire sterline.
Dr. Martens spune că vinde mai mult de 11 milioane de perechi de pantofi pe an, faţă de 5 milioane în 2001.
Ghetele îşi au rădăcinile în Munchen, după cel de-al doilea război mondial, unde un soldat în vârstă de 25 de ani a proiectat talpa cu pernă de aer pentru a-şi proteja piciorul rupt într-un accident de schi. Mai târziu, familia Griggs, care făcea încălţăminte în Midlands la începutul secolului, a cumpărat o licenţă exclusivă pentru talpă în 1960 şi le-a redenumit „AirWair”.
Apoi, cumva incredibil şi improbabil, cizmele s-au transformat într-un simbol al subculturii. De-a lungul deceniilor, ghetele au fost o alegere pentru toată lumea, de la skinheads, goths şi punks, până la influenceri din social media.
Ghetele nu au fost exportate pe scară largă din Marea Britanie până în anii 1980, iar acum 20% din venituri provin din Asia şi aproape 40% din America.