Miercuri dimineaţă, conturile de pe Twitter, Facebook şi YouTube ale cântăreţului Prince nu mai erau accesibile.
Prince nu a oferit deocamdată nicio explicaţie pentru acest gest, însă cele mai recente două albume ale sale, lansate simultan în septembrie, puteau fi încă ascultate pe site-ul de streaming muzical Spotify.
În general, muzicienii, indiferent dacă sunt mai puţin cunoscuţi sau aclamaţi în lumea întreagă, văd în reţelele de socializare un mijloc indispensabil de promovare a pieselor sale.
În schimb, Prince s-a arătat întotdeauna sceptic faţă de aportul reţelelor Twitter şi Facebook şi şi-a ascuns dezgustul faţă de industria muzicală.
În 1992, artistul a semnat un contract cu casa de discuri Warner Bros., de care s-a despărţit după câţiva ani, deranjat de maniera în care era tratat de managerii uriaşului grup american.
Totuşi, în acest an, cântăreţul a semnat din nou un contract cu Warner Bros., alături de care a lansat în septembrie două albume noi – „Art Official Age” şi „Plectrumelectrum”.
Prince, în vârstă de 56 de ani, s-a făcut remarcat în Minneapolis (statul Minnesota) la sfârşitul anilor 1970, abordând un stil original care combina influenţele funk, rock şi pop. Albumul său din 1980, „Dirty Mind”, i-a adus aprecierea din partea publicului, iar materialul „1999”, lansat trei ani mai târziu, a avut un succes răsunător. Albumul „Purple Rain” şi filmul cu acelaşi titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial. Acest album s-a menţinut 24 de săptămâni în fruntea topurilor americane şi conţine, în afara piesei cu acelaşi titlu, alte două mari hituri – „Let’s Go Crazy” şi „When Doves Cry”. „Purple Rain” a fost recompensat cu două premii Grammy, iar filmul omonim, regizat de Albert Magnoli, a primit Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră originală.
În anii 1990, Prince a avut o serie de dispute cu casa de discuri care îi producea albumele şi pentru o vreme a dorit ca fanii să îl recunoască cu ajutorul unui simbol, nu cu numele său de scenă. Ulterior, Prince şi-a reluat numele şi a revenit în fruntea topurilor muzicale cu albume precum „Musicology”, „3121” şi „LotusFlow3r”.