Principesa Muna a Iordaniei, în vizită în România

Principesa Muna a Iordaniei, mama suveranului haşemit, Regele Abdullah al II-lea, vizitează România, în perioada 20-24 mai, urmând să participe, alături de principesa Margareta şi principele Radu ai României, la mai multe evenimente la Târgu-Mureş.

Urmărește
491 afișări
Imaginea articolului Principesa Muna a Iordaniei, în vizită în România

Principesa Muna a Iordaniei, în vizită în România (Imagine: Liviu Untaru/Mediafax Foto)

Începând de miercuri, pentru cinci zile, principesa Muna a Iordaniei vizitează municipiul Târgu-Mureş, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Familiei Regale a României.

De altfel, alături de principesa Muna se vor afla, pe durata şederii sale în România, principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu.

Aceştia vor lua parte la lucrările de deschidere ale celui de-al VI-lea Congres de Medicină şi Farmacie Româno-Iordanian, aflat sub înaltul patronaj al principesei Muna. Principesa Margareta şi principele Radu au fost alături de principesa Muna şi la ediţia din 2014 a congresului, de la Amman. Totodată, în anul 2013, principesa Muna a prezidat congresul la Iaşi, unde a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului.

TITLURILE ZILEI

Pe de altă parte, principesa Muna, principesa Margareta şi principele Radu vor lua parte la un concert susţinut în onoarea lor la Filarmonica de Stat din Târgu-Mureş. De asemenea, aceştia vor vizita Universitatea de Medicină şi Farmacie, unde principesa Muna va primi titlul de Doctor Honoris Causa. Oficialităţile municipiului şi conducerea universităţii vor oferi un dineu în onoarea Familiilor Regale română şi iordaniană.

În ultima parte a şederii în România, principesa Muna va fi oaspetele principesei Margareta şi a principelui Radu, într-o vizită cu caracter privat.

Familia Regală a României a vizitat Iordania în anul 1995 (când Regele Mihai şi Regina Ana s-au aflat pentru prima oară în această ţară), în anul 1996 (când principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu şi-au petrecut luna de miere), precum şi în anii 2004, 2010, 2012, 2013 şi 2014 (în care au fost prezenţi în Regatul Haşemit principesa Margareta, principele Radu şi principele Nicolae).

Principesa Muna a fost oaspetele Familiei Regale a României în anul 2011, la anivesarea de 90 ai Regelui MIhai, şi în vara anului 2013.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici