Prinţul George a fost fotografiat mergând pentru prima dată într-un spaţiu public - FOTO

Prinţul George a fost fotografiat mergând, cu ajutorul mamei sale, ducesa de Cambridge, primii paşi făcuţi de moştenitorul tronului britanic într-un spaţiu public fiind surprinşi, duminică, la un meci de polo în scop caritabil, în care prinţii William şi Harry au jucat în echipe adverse.

Urmărește
688 afișări
Imaginea articolului Prinţul George a fost fotografiat mergând pentru prima dată într-un spaţiu public - FOTO

Prinţul George a fost fotografiat mergând pentru prima dată într-un spaţiu public (Imagine: Hepta)

Potrivit bbc.com, aceasta este prima dată când prinţul George a făcut primii paşi în public.

De asemenea, prinţul George a fost văzut jucându-se fotbal, în paralel cu meciul de polo caritabil.

Prinţul George, fiul prinţului William şi al ducesei Catherine de Cambridge, care este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, va împlini un an luna viitoare.

Bebeluşul a fost botezat la capela regală a palatului Saint James din Londra, pe 23 octombrie 2013.

La doar câteva luni de la naştere, prinţul George al Marii Britanii a fost inclus pe lista celor mai fascinanţi 10 oameni din lume pe anul 2013 realizată de jurnalista americană Barbara Walters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici