Prinţul Harry vorbeşte despre moartea mamei sale, Lady Di: ”M-am închis în mine când a murit mama”

Acum în vârstă de 32 de ani, dar pe atunci doar un copil de 12 ani, Prinţul Harry este un băiat care în 1997 şi-a pierdut mama într-un tragic accident rutier, în Paris, Franţa. Lady Di avea doar 36 de ani.

Harry a recunoscut că a suferit o ”rupere completă” de realitate, fiind determinat să îşi continue viaţa fără să se gândească la pierderea imensă suferită.

Prinţul Harry a mărturisit: ”Pot să spun că pierderea mamei când aveam 12 ani şi prin urmare ignorarea emoţiilor în ultimii 20 de ani, au avut un efect serios asupra vieţii mele personale, dar şi asupra muncii”.

''Am fost pe punctul unei căderi nervoase în numeroase ocazii, când tot felul de suferinţe, minciuni, prejudecăţi sau alte lucruri m-au lovit din plin, din diferite unghiuri”.

Harry, care este fratele mai mic al Prinţului Williams, recunoaşte că a fost la terapie de mai multe ori, pentru a putea trece peste peste perioada doliu, mai târziu recurgând la antrenamentele de box pentru a-şi elibera furia şi frustrările adunate în interior.

Acesta a povestit: ”În timpul acelor ani m-am apucat de box, pentru că toată lumea mi-a spus că boxul este bun pentru mine, şi că este o modalitate de a mă elibera de agresiune. Asta chiar m-a salvat, pentru că eram pe punctul de a lovi pe cineva, deci faptul că am putut lovi pe cineva care avea mănuşi a fost în mod sigur mai uşor”.

Prinţul a mai mărturisit că a refuzat să vorbească despre jalea care l-a cuprins la început, din moment ce ştia că acest lucru nu o va aduce înapoi pe mama lui, dar a admis că după ”doi ani de haos total” a început să se deschidă faţă de cei din jur şi a început să se simtă o idee mai bine.

”Felul în care mă confruntam cu asta era simplu: ”îmi băgam capul în nisip”, refuzând să mă mai gândesc vreodată la mama mea, pentru că la ce îmi folosea asta? M-ar fi făcut să mă simt din ce în ce mai trist, nu ar fi adus-o înapoi. Deci, dintr-un punct de vedere emoţional, mă gândeam: ”bun, nu-ţi lăsa emoţiile să facă parte din nimic”. Aşa că eram un tip normal de 20, 25, 28 de ani care umbla prin lume, ”viaţa e grozavă” sau ”viaţa e bună” şi chiar aşa a fost”.

”Apoi am început să am câteva discuţii şi, dintr-o dată, toată supărarea pe care nu am procesat-o niciodată a început să iasă la iveală şi mi-am dat seama că am multe emoţii în mine de care trebuie să mă ocup cumva”.

Harry îl evocă pe William, care i-a fost un ”sprijin imens”.

”Totul este despre sincronizare. Pentru mine personal, fratele meu, fie binecuvântat, a fost un sprijin imens. Îmi tot spunea: ”asta nu e bine, nu e normal, ai nevoie să vorbeşti cu cineva, este ok””.

Harry se află acum în plină campanie pentru a pune capăt stigmatului care înconjoară persoanele bolnave, prin intermediul organizaţiei proprii de caritate, numită ”Heads Together”, pe care o conduce alături de William şi Catherine, Ducesa de Cambridge, în timp ce speră să ”facă diferenţa pentru ceilalţi din jur”.

Vorbind pentru ziarul ”Daily Telegraph”, prinţul Harry a conchis: ”Datorită procesului în care m-am aflat în ultimii doi ani jumătate, acum sunt în stare să îmi iau munca în serios, să-mi iau viaţa personală în serios, şi îmi pot depune sângele, lacrimile şi transpiraţia în lucrurile care chiar contează şi care cred că vor face diferenţa pentru cei din jur”.