Regizorul Gareth Edwards va face o continuare a filmului "Godzilla", programată pentru 2018

O continuare a filmului "Godzilla 3D" va fi lansată pe 8 iunie 2018, în regia aceluiaşi Gareth Edwards, au anunţat studiourile producătoare, Legendary Pictures, citate de hollywoodreporter.com.

Urmărește
84 afișări
Imaginea articolului Regizorul Gareth Edwards va face o continuare a filmului "Godzilla", programată pentru 2018

Regizorul Gareth Edwards va face o continuare a filmului "Godzilla", programată pentru 2018 (Captură video)

Studiourile producătoare au mai anunţat că, alături de Godzilla, în film vor apărea trei monştri, Rodan (un dinozaur), Ghidorah (un dragon) şi Mothra (o molie).

Studiourile Legendary Pictures vor primi, de altfel, de la guvernul japonez un premiu pentru relansarea francizei "Godzilla". Ediţia a doua a Japan Cool Content Contribution Award pentru producţia de film este oferită studiourilor de Japan External Trade Organization, ministrul japonez al Economiei şi de Consulatul Japoniei la Los Angeles. Premiul face parte dintr-o iniţiativă a premierului nipon Shinzo Abe de a promova industria creativă japoneză la nivel global.

Unul dintre cei mai celebri monştri din lume s-a întors anul acesta pe marile ecrane, în filmul SF "Godzilla 3D", o producţie Warner Bros. Pictures şi Legendary Pictures, regizată de Gareth Edwards.

Vizionarul regizor prezintă o poveste impresionantă despre curaj şi armistiţiu în faţa forţei copleşitoare a naturii, în care Godzilla restituie echilibrul în timp ce omenirea este neputincioasă.

Distribuţia este alcătuită din actorii Aaron Taylor-Johnson ("Kick-Ass"), Ken Watanabe, nominalizat la Oscar ("Ultimul Samurai", "Începutul"), Elizabeth Olsen ("Martha Marcy May Marlene"), laureata premiului Oscar Juliette Binoche ("Pacientul englez", "Cosmopolis"), împreună cu Sally Hawkins ("Blue Jasmine"), actorul nominalizat la Oscar David Strathairn ("Noapte bună şi noroc!") şi Bryan Cranston ("Argo", "Breaking Bad"), câştigător al premiilor Emmy şi Globul de Aur.

De la lansarea în cinematografe, în luna mai, filmul lui Edwards a avut încasări de 507 milioane de dolari la nivel mondial.

Franciza "Godzilla" este una dintre cele mai mari din cinematografie, cu aproape 30 de filme realizate în Japonia şi cinci în SUA - printre care cel din 1998 al lui Roland Emmerich, cu Matthew Broderick.

Gareth Edwards va regiza filmul care va fi lansat în 2018 după ce va încheia filmările pentru un spin-off al seriei "Războiul stelelor", care va fi lansat în decembrie 2016, la un an după "Războiul stelelor VII", de J.J. Abrams, conceput ca primul dintr-o nouă trilogie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici