REPORTAJ - Anca Petrache, pilot la TAROM: E nevoie de o construcţie mentală, iar încrederea se câştigă

"Pasiunea mea pentru zbor a apărut în clasa a 11-a când aviaţia a devenit o curiozitate pentru mine, mi-am dorit pur şi simplu să aflu cât mai multe lucruri, în uma mitingurilor aviatice pe care le-am văzut la televizor. Încet, încet curiozitatea mea a crescut şi după ce am luat bacalaureatul am aflat de existenţa Academiei Române de Aviaţie. Nu este o tradiţie de familie. A fost o curiozitate pur personală. Am ajuns la Academia de Aviaţie, am dat examen şi am intrat. Au fost zece locuri pe care am concurat şi am avut şansa să ocup unul dintre ele şi aşa a început toată aventura", povesteşte Anca.

Pentru a fi admisă la Academia Română de Aviaţie, a parcurs nişte testări psihologice, testarea medicală şi dat examene la fizică, matematică şi engleză. Cursurile durează doi ani.

"După ce am intrat la academie, am urmat cursuri care au ţinut exact de ceea ce fac acum, n-a fost nimic extra, nimic din ceea ce nu folosesc acum, totul a fost foarte bine organizat. A urmat o pregătire de zbor în care am învăţat să zbor singură, am parcurs pregătire în simplă comandă, cu alte cuvinte am fost singură în avion şi am pilotat avion monomotor, ulterior am învăţat să zbor instrumental, am trecut la bimotor, am absolvit Academia Română de Aviaţie, am avut licenţă de pilot, pilot comercial, şi m-am angajat la compania TAROM", precizează ea.

La TAROM, au urmat noi cursuri teoretice, o lună şi jumătate, apoi simulatorul de zbor, timp de o lună, şi zborurile cu instructor. Lucrurile s-au schimbat însă la primul zbor cu pasageri, pentru că atunci trăirea devine "mai intensă".

"În momentul în care efectiv începi să zbori cu pasageri la bord conştientizezi mult mai bine toată responsabilitatea şi în acelaşi timp atenţia pe care tu o acorzi şi grija cu care îţi faci treaba şi practic modul în care priveşti lucrurile în continuare se definitivează mult mai bine. Ca şi cum ai citi o carte sau ai experimenta efectiv ceea ce citeşti. Pur şi simplu raporturile se schimbă, modul în care priveşti lucrurile, modul în care te raportezi deja iau o altă formă, mult mai intensă, trăirea este mult mai intensă", consideră ea.

Piloţii sunt antrenaţi pentru situaţii limită, dar cel mai important, este să dobândească o construcţie mentală pentru a face această meserie în orice condiţii de stres personal, arată Anca.

"La simulator ne antrenăm pentru ceea ce în zbor practic nu prea se întâmplă niciodată. Limitele sunt împinse foarte departe, şi atunci e nevoie de o construcţie mentală pentru asta, şi pot să spun că nu-ţi iese chiar din prima să fii un observator al tuturor evenimentelor. Lucrul ăsta se construieşte şi se dobândeşte, şi pot să spun că cel mai greu din meseria asta este însuşi procesul de construcţie prin care noi trecem. Şi acesta va dura toată viaţa, pentru că este un domeniu în continuă mişcare. Noi suntem oameni, trăim şi în afara aviaţiei. Avem experienţe personale, avem familii şi aşa mai departe. Se pot întâmpla diverse lucruri acasă, noi trebuie să fim pregătiţi în orice moment pentru a gestiona zborul în limitele standard", explică ea.

Spune că a fost foarte dedicată pentru a avea această meserie şi că a câştigat încrederea celorlalţi prin ceea ce a făcut. Când o văd, pasagerii se arată surprinşi, dar nu neîncrezători.

"Ceea ce am făcut eu, modul în care am gestionat situaţiile, modul în care m-am implicat, modul în care am zburat, acestea au fost lucrurile care m-au recomandat mai departe. Cei care au intrat în contact cu mine şi m-au cunoscut, bineînţeles că şi-au dat seama, cu timpul, ce fel de pilot sunt, ce fel de om sunt, şi atunci le-am câştigat încrederea. Bineînţeles, în momentul în care intru în contact cu pasagerii, ceea ce se întâmplă destul de rar, pentru că în cabină nu prea interacţionăm cu pasagerii, este un lucru aparte. Multă lume este surprinsă, dar nu am simţit niciodată că nu mi s-ar acorda încredere", spune Anca.

Totuşi, femeile câştigă tot mai mult teren în această lume. Rămâne să găsească un echilibru pentru a avea satisfacţii şi în viaţa personală.

"Femeia pilot are viaţă personală, dar este nevoie de un echilibru care se învaţă. Nu pot să spun că n-am ales. Au fost momente în viaţa mea în care am ales să-mi dedic timpul carierei. Psihicul uman, mai ales în cazul unui pilot, trebuie să fie extrem de bine structurat şi de puternic, astfel încât până la urmă să fii fericit ca om", consideră Anca Petrache.

Nu este căsătorită, dar mărturiseşte că are "o relaţie extrem de frumoasă" de care este mândră. "Nu este pilot. Mai mult de atât nu vă spun", adaugă ea.

Anca Petrache zboară şi 90 de ore pe lună, aproape de timpul maxim permis. Are curse în Europa, Nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Dar cel mai mult iubeşte Londra, pentru că acolo a zburat prima oară în afara României.

"Am foarte multe curse. Pot să am în jur de 20 şi chiar 24 de curse pe lună, depinde dacă sunt două zboruri în aceeaşi zi. (...) Cursele pe care noi le facem sunt prin rotaţie, cu alte cuvinte dacă astăzi zbor la Londra, mâine zbor la Paris, poimâine zbor la Madrid în celalaltă zi la Viena sau la Dubai. Sunt planificate în aşa fel încât să existe o anumită diferenţiere şi a curselor şi a echipajului. Dacă mă întrebaţi ce curse prefer eu - da, bineînţeles că am preferinţe -, cursa de suflet a rămas Londra, şi sunt alte aeroporturi care bineînţeles îmi plac, dar acolo este aeroportul pe care am zburat prima oară în calitate de pilot Boeing 737 şi mi-a rămas la suflet. E aeroportul meu preferat", spune veselă tânăra.