REPORTAJ: Concertul Goran Bregovic – Florin Salam la Bucureşti: "If you don’t go crazy, you are not normal" - FOTO

"Şi pe Salam nu vrei să-l vezi?"

Puţin după 6 şi jumătate, pe strada Ion Câmpineanu, grupuri de oameni se îndreaptă spre Sala Palatului. Câte doi, câte trei sau mai mulţi merg în pas domol către clădirea luminată într-un mov aprins, sărind peste băltoacele de apă şi ferindu-se de maşinile care intră în parcare.

Mai e o oră până la "Champagne for Gypsies", primul concert pe care probabil cel mai cunoscut muzician contemporan din Balcani Goran Bregovic îl susţine alături de Florin Salam. În faţa Sălii Palatului lumea începe să se adune, dar nu e aglomerat. Ai unde să arunci un ac şi probabil l-ai şi găsi imediat.

"Bilete, avem bilete mai ieftine", îmi trece razant pe lângă ureche. Băieţi cu geaca încheiată până-n gât, cu gluga trasă pe cap şi cu mâinile în buzunar se plimbă printre oameni şi lansează oferta pe un ton discret. "Vreţi două bilete, doamnă?" "Cât costă?" "Păi dacă şi cumpăraţi vă zic". Dau înapoi şi îi spun că nu. Omul nu pare uşor de păcălit. "Aveam locuri foarte bune, să ştiţi", zâmbeşte viclean şi pleacă mai departe.

Se strânge lumea. Unii au venit pentru Salam, alţii pentru Bregovic, alţii pentru amândoi. N-a venit nimeni fără să se aştepte la un spectacol. Într-o parte se vorbeşte despre concertul lui Romeo Fantastick de acum câteva zile, zece paşi mai încolo două femei în haine de blană fumează şi verifică ora la ceasuri păreau mai degrabă pregătite pentru un concert clasic.

Se mai fumează o ţigară, se face schimb de zvonuri. Unul a auzit cum că altul ar fi venit de la Timişoara să-l vadă pe Florin Salam. Altcineva povesteşte amuzat reacţia unei bătrâne, parcă scoasă dintr-un banc previzibil: "Eram adunaţi mai mulţi lângă una din uşi. Se apropie o bătrână de noi şi ne întreabă: La ce staţi, mamă, la coadă? / La Salam. / Păi comunismul a trecut de mult, mamă".

Un el şi o ea, tineri, de aproximativ 25 de ani, vorbesc în faţa unei intrări. "Da, eu nu l-am prins niciodată în concert şi vreau să-l văd. Sunt curioasă", spune fata râzând şi aşezându-şi mai bine ochelarii cu ramă groasă pe nas. "Şi pe Salam nu vrei să-l vezi?" / "Nu", răspunde ea fără să stea pe gânduri, la care băiatul insistă: "Nici aşa, puţin?"

Se apropie ora de începere. Ultimii rămaşi afară intră în sală. Bărbatul cu biletele a găsit pe cineva care să i le cumpere. I le dă pe sub mână şi banii-i ia la fel. Norocosul cumpărător s-a înroşit tot. Dar a scăpat mai ieftin la bani.

"Pe scenă eu şi Goran suntem nebuni. Destinele s-au unit bine pentru noi"

La 7 şi jumătate Sala Palatului e pe trei sferturi plină. Aproximativ 3000 de oameni aşteaptă concertul. În timp ce unii mai intră şi îşi caută locul, pe scenă urcă opt bărbaţi. Îmbrăcaţi la costum, cu gulerele descheiate, se aşază cu precizie într-un loc bine stabilit şi îşi aranjează instrumentele: două saxofoane, o vioară, două orgi, o chitară şi un set de tobe electrice. Pe scenă apare un bărbat care salută publicul la microfonul cu delay: "Bună seara la toată lumea-a-a-a".

Se aude un uşor freamăt în sală. Nu e Salam. Mai târziu aveam să aflu că e Sorin Talent. "Se vede că Florin Salam e iubit de toată lumea", spune el. "De aceea vom cânta o melodie care lui îi place foarte mult", continuă. Tonul e dat de orgă, urmată de saxofoane şi de celelalte instrumente. "Eu nu sunt prinţ, nu sunt şeic, de toată lumea sunt iubit", începe melodia. Lumea nu schiţează mare lucru. Sunt de-abia primele acorduri. Dar în scurt timp, undeva în dreapta scenei, unde se termină şirul de fotolii, trei fete mişcă de zor din şolduri în ritmul percuţiei, balansându-şi braţele în aer şi lăsându-se din când în când pe spate.

La sfârşitul piesei lumina se stinge brusc. Întuneric total. Lumea de pe scenă îşi întoarce privirea spre dreapta. Florin Salam începe să cânte „de nicăieri”. Nu se vede nimic şi nimeni, nu cântă nici un instrument, dar i se aude vocea. Îşi face intrarea pe ritmul propriei tânguieli, păşind rar într-o lumină mov închis.

Ajunge în mijlocul scenei şi se aşază într-un genunchi în faţa publicului. E îmbrăcat în negru, iar pe deasupra poartă o geacă de un albastru aprins. Melodia e dedicată soţiei sale, care a murit în urmă cu patru ani.

"Emoţiile sunt foarte mari pentru că sunteţi alături de mine şi de prietenul meu foarte bun, Goran", spune Salam la sfârşitul primei piese. "N-am fost niciodată atât de emoţionat, mai ales că sunt singurul din România ales pentru acest spectacol. Înseamnă enorm pentru mine", punctează el.

A doua melodie e "Saint Tropez". Ritmul se schimbă. Percuţia începe prima, alert şi hotărât. Urmează vioara şi orga. Mai mulţi din public recunosc melodia şi încep să aplaude şi să se mişte în scaun. Restul nu schiţează un gest, privind atent la ce se întâmplă pe scenă. Nimeni nu se ridică deocamdată. Doar fetele din dreapta scenei îşi continuă dansul cu mişcări când sacadate, când unduitoare.

La următoarea piesă oamenii se destind mai mult. Cei care până acum se mişcau în scaun se ridică în picioare şi încep să danseze sau îşi unduiesc braţele, unii aparent amuzaţi de ceea ce ei înşişi fac, alţii cu vădită bucurie în mişcări.

Ultima piesă, "cea mai explozivă", după cum o anunţă Florin Salam, îi este dedicată lui Bregovic. La primele acorduri se sprijină iar într-un genunchi în mijlocul scenei, de data aceasta alături de membrii orchestrei, dar odată ce percuţia devine mai puternică, începe un dans molipsitor şi interacţionează cu publicul, strigând: "Energie, energie!". Dansează, dă din şolduri, gesticulează cu mâinile arătând spre public, râde în timp ce cântă şi face ochii mari, se opreşte brusc, ca şi cum ar avertiza că nu poţi şti la ce să te aştepţi de la el – după care începe din nou să danseze.

A urmat intrarea lui Bregovic în scenă. Costum alb, lucios. Pantofi galbeni-auriu, la fel de lucioşi. Cu un zâmbet elegant, Goran Bregovic face cu mâna spre public. E urmat de Wedding and Funeral Band: două femei îmbrăcate colorat, în port tradiţional sârbesc, cu fuste lungi până în pămînt şi cu câte o coroniţă de flori pe cap, doi bărbaţi care cântă la tubă, doi la trompetă, un saxofonist şi unul care bate la tobă. Bărbaţii poartă şi ei costume tradiţionale, având cămaşă şi pantaloni albi şi opinci şi cingătoare colorate în nuanţe de roşu.

"Pentru prima dată Florin este alături de mine pe scenă. Sper că o să vă placă", a spus Goran la început. Cele două orchestre se aşază la locurile lor, de o parte şi de alta a scenei, iar cei doi artişti încep să cânte piesele înregistrate împreună, "Omule" şi "Hopa Cupa".

Timp de zece minute, cele două orchestre, în frunte cu Bregovic şi Salam, se unesc într-un spectacol combinat între muzică balcanică populară, cu influenţe sârbeşti, bulgăreşti şi balkanic brass, şi muzică de petrecere românească. Dacă Goran Bregovic e aşezat pe scaun, şi cântă în acelaşi timp la voce şi chitară, Florin Salam pare să nu poată sta jos. Dansează în continuare, îşi mişcă şoldurile, tropăie din picioare şi se apleacă din când în când spre microfonul lui Goran să cânte împreună.

Publicul pare mai degrabă curios faţă de ceea ce se întâmplă pe scenă. Oamenii zâmbesc şi aplaudă în ritmul tobelor şi al saxofoanelor şi se mişcă în acelaşi timp.

După ce Salam şi orchestra lui părăsesc scena, rămâne Goran cu trupa sa "pentru nunţi şi înrmormîntări". Primele melodii pe care le cântă artistul născut în Bosnia - Herţegovina sunt mai lente, se bazează mai mult pe vocea sa şi a celor două femei decât pe percuţia puternică.

De la a patra piesă lumea din public începe să reacţioneze, fiind vorba despre cântece mai cunoscute: "Gas Gas" şi "Ringe ringe raja", care umple sala cu un murmur general în timpul refrenului: "Aha-a, aha-a". Doar un bărbat de pe rândul din spatele meu, cu ochelari de vedere, slăbuţ şi o cămaşă roşie încheiată până în gât, ţine ochii închişi şi pare să doarmă.

Dacă la Florin Salam aplaudau şi dansau mai degrabă tineri, până în 25-30 de ani, la Goran Bregovic se mişcă în scaun şi chiar în picioare şi persoane trecute de această vârstă, care par să se simtă mai în largul lor pe muzica ţigănească a lui Bregovic.

La un moment dat, bărbaţii din orchestră părăsesc scena şi rămân doar femeile. Începe o piesă lentă. "E o melodie despre o femeie care moare, deci nu aplaudaţi", atrage el atenţia publicului, care continua să bată din palme. Oamenii par să nu înţeleagă. "Nu faceţi aşa" („Don’t do like this”), repetă el şi mimează aplauzele. Publicul se conformează de data aceasta, renunţă la aplauze şi ascultă în linişte. Este vorba despre "In the Death Car", melodie compusă de el pentru rockerul Iggy Pop, singura în limba engleză pe care o cântă în toată seara.

După ce membrii orchestrei revin pe scenă, Bregovic îi prezintă publicului. "Dacă vreţi să ne angajaţi, putem cânta ceva pentru o înmormântare oficială", explică el, făcând referire le numele orchestrei. "De exemplu când moare un politician… sau pentru o înmormântare normală. Dar nu muriţi. Suntem foarte scumpi la înmormântări", se răzgândeşte el.

"Ederlezi", "Mesecina" şi "Artileria" s-au numărat şi ele printre cele mai cunoscute piese cântate de Goran Bregovic. Interpretarea melodiei "Ederlezi" a fost una emoţionantă. Aproape toată sala fredona alături de Goran Bregovic, urmărind cu admiraţie prestaţia de pe scenă. La "Mesecina" şi la "Artileria" lumea deja era în picioare, părăsindu-şi de mult scaunele ca să danseze pe ritmurile orchestrei.

Astfel, "Kalashnikov", melodia celebră introdusă şi pe coloana sonoră a filmului "Underground" al lui Emir Kusturica, a fost finalul perfect pentru concertul lui Bregovic. Nimeni nu mai stătea în scaun, toţi se simţeau în largul lor dezmorţindu-şi picioarele şi mişcându-şi braţele în aer. Cu un sfert de oră înainte de ora 11 seara, Sala Palatului deborda de veselie generală şi autentică pe ritmurile ţigăneşti ale lui Bregovic.

"If you don’t go crazy, you are not normal", au fost cuvintele prin care Goran Bregovic şi-a luat la revedere de la publicul din România.

În culise, declaraţiile lui Salam despre el şi Bregovic au continuat. De altfel, Salam ţine să-şi arate admiraţia faţă de Bregovic de fiecare dată când vine vorba de el. Cei doi au înregistrat împreună două piese în studio acum doi ani, dar nu a putut să le cânte pe scenă din cauza drepturilor de autor. Până joi seară.

"E un om extraordinar, e genul meu. Un om simplu. Pe scenă noi suntem nebuni, că dacă nu ai ceva acolo, talentul acela - noi îi spunem nebunie - atunci eşti asemănător cu ceilalţi. Nu, noi trebuie să fim altfel. Şi Goran e aşa, eu sunt aşa. Cred că destinele s-au unit bine pentru doi artişti ca no", avea să spună Salam într-o miniconferinţă de presă, după concert.

"Champagne for Gypsies", numele turneului lui Bregovic, este şi titlul celui mai nou album al său. Pentru acesta a compus piese în colaborare cu mai mulţi artişti străini, printre care Gypsy Kings şi Gogol Bordello, iar Florin Salam este singurul român cu care Goran Bregovic a cântat vreodată.

"Sunt sigur că (Goran) a găsit ceea ce nu avea, dar de care avea nevoie. Ştia că trebuie să găsească un gen din acesta, dar nu avea unde. Şi după atâţia ani m-a găsit pe mine", a mai spus el.

În Sala Palatului, după reverenţele muzicienilor şi aplauze la fel de furtunoase ca melodiile lui Bregovic, oamenii s-au îndreptat către ieşirile cele mai apropiate. Cu zâmbetul pe buze şi în pas alert, păstrând parcă ritmul trepidant al muzicii care tocmai se încheiase, au coborât în grupuri pe scările Sălii Palatului.

"L-am văzut pe Salam şi mi-a ajuns", se aude vocea unei femei de aproximativ 30 de ani, care vorbeşte cu o alta în timp ce se îmbracă. "A cântat pe gustul meu", spune altcineva din public. Despre concertul lui Bregovic, nicio părere exprimată clar la sfârşitul evenimentului. Cert este că începutul concertului îi lăsase destul de reci pe cei familiarizaţi cu prestaţiile lui de la festivaluri în aer liber.

"Cred că e cel mai static concert pe care l-a ţinut", decretează un tânăr de aproximativ 25 de ani, cu aparatul de fotografiat agăţat de gât.