Robbie Williams neagă că s-ar fi logodit cu actriţa Ayda Field

Robbie Williams a negat că s-ar fi logodit cu iubita lui, actriţa Ayda Field, deşi mama cântăreţului a confirmat aceast lucru, informează BBC News Online.

Urmărește
75 afișări
Imaginea articolului Robbie Williams neagă că s-ar fi logodit cu actriţa Ayda Field

Robbie Williams neagă că s-ar fi logodit cu actriţa Ayda Field (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Robbie Williams a negat informaţia pe site-ul său, prin mesajul "Bună tuturor. Nu ne-am logodit. Rob."

Speculaţiile privind logodna lui Williams cu Field au început după ce cântăreţul i-a cerut mâna prietenei sale în cadrul unei emisiuni de la un post australian de radio.

Managerul lui Williams a susţinut că este vorba de o glumă însă mama acestuia a declarat, ulterior, că fiul ei făcea planuri pentru a-şi cere iubita de soţie.

Williams i-a cerut lui Field să fie "perechea lui până la sfârşitul lumii", într-un show de radio australian.

Mama lui Robbie Williams a declarat, ulterior, că fiul ei i-a dezvăluit planurile în urmă cu circa o săptămână. Ea a mai spus că este "extrem de fericită" pentru cuplu şi a adăugat că întotdeauna şi-a dorit "o noră". "Nu cred că nunta va avea loc în viitorul aşa de îndepărtat, însă asta este tot ce voi spune în legătură cu acest subiect", a mai spus mama lui Williams, care a apreciat că "era timpul" pentru ca relaţia să avanseze, în condiţiile în care cei trei sunt împreună de trei ani.

"Ea este o femeie extraordinară şi ca prietenă, şi ca iubită. Are toate calităţile de care el are nevoie la o femeie. Sunt o pereche extrem de potrivită", a adăugat mama cântăreţului.

Williams a fost prezent la o emisiune la radioul australian 2Day FM, gazda show-ului spunându-i că oraşul Sydney are reputaţie pentru propunerile de căsătorie făcute de celebrităţi.

Întocându-se către prietena sa, Williams a spus: "Ayda Field, te iubesc enorm. Vrei să te căsătoreşti cu mine?". Field, care era în studio, a răspuns afirmativ. Apoi, Williams a împrumutat inelul gazdei show-ului şi i l-a pus pe deget iubitei sale.

Pe parcursul restului emisiunii radio, după ce a făcut cererea în căsătorie, Williams a acceptat felicitările fanilor.

Ultimul album al lui Robbie Williams, "Reality Killed the Video Star", primul său material discografic din ultimii trei ani, a fost lansat pe 9 noiembrie, evenimentul fiind precedat de un concert al starului britanic, pe 21 octombrie, la festivalul BBC Electric Proms.

După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera lui solo, reuşind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. Precedentul album al solistului britanic a fost "Rudebox", lansat în 2006, primit cu rezerve de criticii de specialitate, acesta fiind, totodată, materialul discografic al său cu cele mai slabe vânzări în Marea Britanie şi cu mai puţin de un milion de copii vândute în Statele Unite.

Cântăreţul britanic a trăit în ultimii ani la Los Angeles, după ce s-a externat, în martie 2007, dintr-o clinică de tratare a dependenţei de medicamente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici