Robert Hunter, poet şi autor al unor piese folk cântate de Grateful Dead şi Bob Dylan, a murit la 78 de ani

Robert Hunter, poetul care a scris versurile mai multor cântece de succes ale formaţiei Grateful Dead, precum "What a long, strange trip it’s been", dar piese interpretate de Bob Dylan, a murit luni, la vârsta de 78 de ani, potrivit variety.com.

Urmărește
390 afișări
Imaginea articolului Robert Hunter, poet şi autor al unor piese folk cântate de Grateful Dead şi Bob Dylan, a murit la 78 de ani

Robert Hunter, poet şi autor al unor piese folk cântate de Greatful Dead şi Bob Dylan, a murit la de 78 de ani

Decesul a fost confirmat de familia poetului.

"Cu mare tristeţe, confirmăm că dragul nostru Robert a decedat noaptea trecută. A murit liniştit, în patul lui, înconjurat de iubire. Soţia lui, Maureen, a fost alături de el şi l-a ţinut de mână. Fanii care l-au iubit şi l-au sprijinit în toţi aceşti ani trebuie să se resemneze, ştiind că în jurul nostru se află cuvintele lui. În acest fel, nu va fi niciodată cu adevărat plecat dintre noi. În aceste clipe de durere, onoraţi-l fiind împreună şi ascultând muzică. Lăsaţi cântecele să umple golul", a declarat familia artistului pentru Rolling Stone.

Robert Hunter a scris, alături de compozitorul Jerry Garcia, multe dintre cântecele de succes ale formaţiei Greatful Dead, aducând o notă de sensibilitate. Din condeiul poetului s-au născut versuri ale unor piese precum "Touch of Grey", "Casey Jones", "Dark Star", "Box of Rain", "Uncle John’s Band", "Sugar Magnolia" şi "What a long, strange trip it’s been".

 

 

Poetul a compus versuri şi pentru cântăreţul Bob Dylan, împărtăşite publicului prin melodia "Silvio", lansată în 1988. Totodată, piesele albumului "Together Through Life", lansat de Bob Dylan în anul 2009, au fost scrise, aproape în totalitate, de Robert Hunter.

În anul 2013, Americana Music Association (AMA) l-a onorat pe poet, oferindu-i un premiu pentru întrega sa carieră.

A fost inclus în Songwriters Hall of Fame (SHOF) în anul 2015.

Ca muzician, a lansat mai multe albume solo, printre care se numără "Tales of the Great Rum runners", din 1974.

"Vorbind lipsit de modestie, am avut mereu o părere bună despre munca mea şi a lui Jerry. Am crezut că am reuşit să obţinem nişte combinaţii magice. Am considerat că făceam ceva special. Nu era doar fantezie, era parţial fantezie", a susţinut Hunter într-un interviu pentru Highway 81 Revisited, în anul 2014.

"Hunter a avut un impact identic cu cel al lui Dylan asupra generaţiei lui. Oamenii se vor uita în urmă şi vor spune «Asta este cultura americană transpusă în muzică». A reuşit să întruchipeze libertatea hippie, mentalitatea unui tânăr împotriva corporaţiei", a declarat chitaristul Mike Campbell din formaţia "Tom Petty and the Heartbreakers" pentru Rolling Stone, în anul 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici