Solistul trupei Babyshambles, fostul iubit al manechinului Kate Moss, a fost arestat pe 21 decembrie 2009, la ieşirea din tribunalul din Gloucester (Marea Britanie), la doar câteva minute după ce scăpase de o condamnare la închisoare pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Pete Doherty s-a prezentat din nou, miercuri, în faţa tribunalului din Gloucester. Judecătorul a aflat cu această ocazie că muzicianul britanic urmează deja, din proprie iniţiativă, un program pentru a-şi învinge dependenţa de droguri şi a considerat că nu este necesar să îi impună o nouă pedeapsă, concluzionând că o amendă este suficientă.
Pe 21 decembrie, lui Pete Doherty i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 18 luni, cântăreţul fiind condamnat şi la plata unei amenzi de 2.050 de lire sterline (2.300 de euro). În vârstă de 30 de ani, Pete Doherty a recunoscut că a condus sub influenţa alcoolului, pe 11 iunie 2009, după un concert pe care l-a susţinut în oraşul Gloucester, la care au asistat 300 de persoane.
Rockerul, ale cărui probleme cu drogurile sunt pe larg relatate de presa britanică, a petrecut deja două zile în închisoare. La începutul lui iunie 2009, el a fost arestat la sosirea pe aeroportul din Geneva, după ce îşi injectase heroină în toaleta avionului.
Pete Doherty a devenit cunoscut graţie relaţiei sale cu top modelul britanic Kate Moss. Doherty şi Moss s-au cunoscut în 2005, la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naştere a top modelului, iar relaţia lor a fost una foarte tumultuoasă, marcată de împăcări şi despărţiri violente. Pete Doherty a fost părăsit de Kate Moss la începutul verii anului 2007, după ce ea a aflat că solistul trupei Babyshambles o înşală.
Doherty a mai avut o scurtă relaţie şi cu top modelul de origine română Irina Lăzăreanu.