"#Selfie", de Cristina Iacob, o radiografie a generaţiei actuale, a avut 27 de variante de scenariu

Cel mai de succes film românesc al anului, comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, o radiografie a generaţiei actuale, are în spate o echipă tânără, care a răspuns cerinţelor tinerilor, iar până să ajungă la varianta actuală scenariul a trecut prin mâna a patru scenarişti şi a avut 27 de drafturi.

Urmărește
279 afișări
Imaginea articolului "#Selfie", de Cristina Iacob, o radiografie a generaţiei actuale, a avut 27 de variante de scenariu

"#Selfie", de Cristina Iacob, o radiografie a generaţiei actuale, a avut 27 de variante de scenariu

"Am scris opt scenarii cu Alex Molico, şapte cu Geo Caraman şi 12 drafturi cu Maria Spirache", a povestit regizorul Cristina Iacob.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Alexandru Molico este cunoscut pentru scenariul filmului "Ceva bun de la viaţă", regizat de Dan Piţa. Geo Caraman a început colaborarea cu MediaPro în 2006 şi a făcut un master în scenaristică la New York Film Academy.

Maria Spirache a făcut un an de studii la Politehnică, după care s-a răzgândit şi a fost admisă la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" (UNATC). A terminat secţia de scenaristică în 2012 şi scrie despre generaţia pe care o reprezintă: "Am vrut să facem un film care să reprezinte generaţia noastră, aşa cum e acum. Am încercat să aducem personalitatea tinerilor, aşa cum e ea", a spus Maria.

"Marea provocare a scenariului a fost să arătăm generaţia asta formidabilă care bate la uşă. Ne-am dorit ca tinerii care se duc astăzi la cinema să se recunoască pe ecran. Nu este nici un film didactic, nici unul manierist", a afirmat Mişu Predescu, unul dintre producătorii "#Selfie".

O premieră pentru peisajul cinematografic românesc şi debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, supercomedia "#Selfie" a fost, încă de la prima proiecţie, primită cu entuziasm de publicul de toate vârstele, demonstrând că abordarea fresh, subiectul actual şi mai ales buna dispoziţie pe care filmul o degajă sunt exact ingredientele pe care spectatorii le aşteptau de la un film autohton.

La foarte scurt timp de la lansarea oficială, "#Selfie" a devenit deja un adevărat fenomen, fanii din întreaga ţară "întrecându-se" în a demonstra "cât de #selfie sunt".

"#Selfie" rulează în cinematografele din ţară, astfel: Arad - Cinema City Atrium şi Cinema City Galeria, Bacău - Cinema City, Botoşani - Cine Grand şi Cinema Unirea, Brăila - Cinema City, Bucureşti: Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, Grand Cinema&More Băneasa, Movieplex Cinema, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Cinema Studio, Cinema Corso, Cinema Europa, Muzeul Ţăranului Român, Cluj - Cinema City Iulius, Constanţa: Cinema City şi Cityplex, Craiova - 3D Colors şi Cinema Modern, Iaşi - Cinema City şi Cinema Republica, Odobeşti - Casa de Cultură CC Giurescu, Oradea - Cortina şi Cinema Palace, Piteşti - Cinema City, Ploieşti - Cinema City şi Cinema City Afi Palace, Râmnicu Vâlcea - Line Cinema, Slatina - Cinema Eugen Ionescu, Târgu Mureş - Cinema Arta şi Timişoara - Cinema City.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici